Luni, 4 martie, între orele 12:30 şi 13:00, reprezentanţi ai Uniunii Judeţene a Sindicatelor „Pro Educaţia” vor picheta Prefectura Suceava. Reprezentanții sindicatul condus de Traian Pădureţ, afiliat la Federaţia „Spiru Haret”, aşteaptă un răspuns favorabil din partea Ministerului Educaţiei la solicitările formulate.

Aceștia cer elaborarea pachetului legislativ pe educaţie pînă pe 31 martie, majorarea costului standard per preşcolar/elev, asigurarea personalului didactic de predare calificat şi plata în regim de urgenţă a tuturor sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, anterioare datei de 31.12.2018.

Sindicaliştii mai vor calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor în plată, stoparea violenţei în unităţile de învăţămînt, asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum şi a finanţării suplimentare pentru unităţile de învăţămînt de masă cu clase în care sînt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.