Astăzi, 22 octombrie, la întâlnirea de la Palatul Administrativ cu primarii din județ, prefectul Florin Sinescu a precizat că după data de 20 noiembrie, în județ vor apărea fenomene meteorologice specifice iernii.

Sinescu le-a cerut acestora să fie pregătiţi de intervenţii, deoarece conform prognozei ANM, după data de 20 noiembrie sunt condiţii de temperatură pentru precipitaţii sub formă de ninsoare. El a precizat că în cursul acestei săptămâni, Consiliul Judeţean Suceava a semnat contractul pentru deszăpezire în perioada 2013-2017.

Prefectul a declarat că la primării sunt 162 de utilaje de intervenţie pentru perioada de iarnă, iar totalul de utilaje de intervenţie din judeţ este de 362. El le-a cerut cooperare, dacă este nevoie, între utilajele de deszăpezire folosite de firmele care acționează pe drumurile județene și cele pe care le dețin primăriile.

„Vă solicit să realizăm acea permanență la nivelul primăriilor și să lăsați personal de decizie. O problemă pe care am avut-o iarna trecută este intervenția pentru persoanele care necesită dializă. Vă rog să transmiteți primăriilor listele cu persoanele care necesită dializă, dar şi cu programarea acestora la spital, pentru ca autorităţile locale să fie în cunoştinţă de cauză şi să facă demersurile pentru ca respectivii pacienţi să beneficieze de tratament”, a declarat Florin Sinescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.