„Vreau să îi mulțumesc și acum domnului Victor Ponta, premier la acea vreme când era o perioadă mai liniștită, mai administrativă, fără încărcătură politică. Practic, patru ani, Victor Ponta, a fost premier suprapus peste mandatul nostru de Consiliu Județean la Suceava”, a declarat Nechifor, recent, într-o conferință de presă.

 „ Slavă Ție, Viorele”„Victor Ponta  a fost premier de Suceava”

Trebuie subliniat faptul că, în orice localitate a a juns, și în orice colț al lumii, Nechifor l-a venerat pe Victor Ponta, uitând parcă, care este menirea sa cu adevărat.

„ Îmi doresc ca după guvernarea Ponta de foarte mare succes, pe perioada 2012-2015, să avem șansa să mergem mai departe cu o echipă puternică de primari. Noi suntem partidul dumneavoastră, noi suntem cu românii”, declara Nechifor pe 12 februarie anul acesta, la Rădăuți.

„ Am avut șansa împreună să avem cea mai bună guvernare de după 89. Acest lucru s-a simțit pentru toți. Am venit la guvernare cu un premier tânăr, în perioada lui Victor Ponta. Victor Ponta și Guvernul PSD, sunt convins că v-a făcut să aveți din nou încredere în oameni. Victor Ponta a fost omul care s-a adresat întotdeauna celor mulți. Sunt foarte mândru că am avut parte de un astfel de prim-ministru și sunt extrem de supărat că a trebui să-l pierdem”, a declarat Nechifor, pe data de 19 februarie ac.

 

Reprezentanta doamnelor social-democrate, în extaz, când vine vorba de Victor Ponta

„ Doresc să vă mărturisesc că sunt mândră că sunt social-democrată și sunt onorată că sunt reprezentată de oameni ca Victor Ponta și Cătălin Nechifor”, declara Oana Pintilei, președinta Organizației de Femei din județul Suceava, pe data de 19 februarie anul acesta.

Păi se învârte Dragnea în pantofii primiți de la Nechifor la Poiana Stampei, dacă aude că și în anul 2016, dumneavoastră sunteți reprezentată tot de domnul Victor Ponta, stimabilă doamnă.

 

Nesimțirea și nepăsarea PSD-ului, la nivel de județ

Stulpicani. Anul 2016. Vasile Ostanschi, primar în funcție. O valoare din punct de vedere intelectual, pe care județul Suceava o are. PSD, partidul său de suflet. Vasile Ostanschi, deloc la sufletul lui Bereanu.

Cum adică, care Bereanu? Senatorul de decor din Parlamentul României. Apropo: cel a ajuns senator, datorită, și aproape „ din cauza” lui Ostanschi. Nu știu dacă își mai amintește actualul senator,dar la Câmpulung, atunci când s-a pus problema cine să candideze pentru această funcție, Bereanu sau Boca, Ostanschi s-a ridicat și a zis că ar fie bine ca PSD-ul să încerce și ceva mai nou, adică pe Bereanu.

Astăzi, ca răsplată, Bereanu și-a pus un candidat din partea PSD, la Stulpicani, la fel de valoros ca și el, mușcând mâna care l-a hrănit. Firește, nici măcar nu l-a anunțat pe primarul Ostanschi, că nu va mai fi el candidatul PSD-ului.

 

Incompetența, „merge mai departe”

Și ajunge până în comuna- muzeu Ciocănești, acolo unde PSD-ul și-a pus un candidat de râsul ouălor.

Marilena Niculiță, cea care a declarat că s-a înscris în PSD, cu două săptămâni înainte să fie lansată și că, nu are o strategie de dezvoltare, pentru că deocamdată (la vremea aceea) „ negocia” consilierii locali. Aceeași doamnă, declara la câteva săptămâni după acea declarație, la un post de televiziune local, că este în PSD de opt ani.

La finalul articolului, o să puteți citi declarația unui primar PSD, din județul nostru.

Primar PSD: „ Când a venit Flutur a zis: << de astăzi, primarii mei vor mânca de fruct, iar voi, cei de la PSD, de post>>. După ce a venit Nechifor, am postit post negru”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.