Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea potrivit căreia șoferii au posibilitatea să plătească rovinieta şi în termen de cel mult 24 de ore de la data de început a valabilităţii acesteia.
Propunerea legislativă modifică prevederi ale Legii nr. 226/2023 în sensul de a acorda posibilitatea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale să plătească rovinieta şi în termen de cel mult 24 de ore de la data de început a valabilităţii acesteia, potrivit Agerpres.
„Rovinieta se aplică pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieşire în/din acestea. Rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România şi este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni. (…) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), utilizatorii vehiculelor înmatriculate în România pot achita rovinieta pentru ziua în curs până cel târziu la ora 24 a zilei următoare”, se arată în lege, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns