La 03.01.2020, ora 14.25, Secţia 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că pe raza comunei Bilca, într-un autoturism staționat este o femeie care pare a fi inconștientă.
În urma deplasării la fața locului, respectiv lunca râului Suceava a fost identificat staționat un autoturism care nu prezenta avarii. În interiorul acestuia a fost identificată o femeie de 42 ani, din com. Fătăuții Vechi, care a declarat faptul că se odihnește și că așteaptă pe cineva. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, femeia refuzând să fie transportată la vreo unitate spitalicească.
În continuare, ora 15.30, în timp ce polițiștii efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe raza comunei Frătăuții Noi, au oprit pentru control autoturismul menționat. La volanul autoturismului a fost identificată femeia de 42 de ani, persoană ce deține permis de conducere valabil pentru categoria B. Întrucât emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.77 mg/l alcool pur în aer expirat și i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conduceresub influența alcoolului”.
Lasa un raspuns