Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a transmis consilierilor județeni prezenți la ședința extraordinară a deliberativului de vineri, 29 noiembrie, că îi invită la discuții privind alegerea celor doi vicepreședinți ai instituției.
Șeful administrației județene a precizat că va convoca o nouă ședință ordinară a Consiliului Județean Suceava vineri, 6 decembrie, iar pe ordinea de zi se vor regăsi atât proiectele privind alegerea celor doi vicepreședinți cât și membrii în consiliile de administrație ale instituțiilor subordonate.
„Dragi colegi, fac o invitație având în vedere că avem și celelalte două partide prezente aici în sală. Săptămâna viitoare am convocat o ședință ordinară, cel mai probabil vinerea viitoare, unde propunem pe ordinea de zi alegerea vicepreședinților. Având în vedere că săptămâna viitoare pe lângă Consiliile de Administrație vrem să ne alegem și vicepreședinții, vă rog să desemnați câte o echipă pentru a purta discuții și negocieri pentru crearea majorității în Consiliul Județean. Săptămâna aceasta vom contacta telefonic ambele echipe”, le-a transmis Gheorghe Șoldan consilierilor județeni.
Lasa un raspuns