Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a explicat că ordinul de carantinare este actul prin care se stabilește ce activități se mai pot desfășura într-o localitate în care se declară carantină. Precizările oficialului vin în contextul în care autoritățile au eliminat pragul de incidență de la care se închideau școlile – 6 la mia de locuitori.

Întrebat luni ce se va întâmpla cu școlile dacă rata de infectare crește și mai mult, ministrul Educației a explicat: „În condițiile în care rata de infectare crește foarte mult, Departamentul pentru Situații de Urgență poate dispune carantinarea acelei localități. Prin ordinul de carantinare, se precizează și activitățile esențiale care se pot desfășura, precum și activitățile care nu se mai pot desfășura în cazul carantinării, știut fiind faptul că declararea carantinei depinde nu numai de rata de incidență din localitate, ci și de mulți alți factori pentru îndeplinirea unui punctaj de 60 de puncte. E o procedură specifică DSU”.

În România sunt în scenariul roșu 185 de orașe, iar cele mai mari incidențe au fost înregistrate în: Bragadiru, județul Ilfov – 14,12; Videle, județul Teleorman – 12,11; Popești-Leordeni, județul Ilfov – 12,08.

Rata de infectare din București a ajuns la 9,64, arată bilanțul transmis luni de autorități, când au raportat 8.292 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 la nivel național. În județul Ilfov, indicatorul este la 9,98, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.