Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a explicat cum a ajuns să fie diagnosticată cu dermatomiozită. Deși era ministru al Sănătății în funcție, Pintea a avut de suferit aceleași cazne precum mulți români, care se duc din doctor în doctor, primesc un tratament greșit și abia într-un final află boala reală de care suferă și ajung să urmeze tratamentul corect.

“Nu ştia boala cu cine se pune. Şi pentru mine a fost un şoc. Trebuie să recunosc că a fost pentru a doua oară în viaţa mea când m-am simţit descumpănită şi dezorientată puţin. Am primit un diagnostic ciudat, un diagnostic care m-a pus pe gânduri, dar să încep cu începutul.

În luna iulie 2019 mi-au apărut nişte pete pe faţă, identice, pe ambii obraji. M-am dus la un dermatolog ca orice om normal, mi s-a spus că am o dermatită, am primit unguente, şi m-am dus în vacanţă la începutul lui August. Am venit acasă, pentru că semnele nu treceau, am consultat un al doilea dermatolog care mi-a schimbat unguentul, dar tot unguent a fost, apoi au început să-mi apară pete pe mâini.

M-am dus la al treilea dermatolog şi am primit două tipuri de unguente, unul pentru mână şi unul pentru obraji. Am fost apoi în delagaţia oficială, în septembrie, cu primul ministru al Românie,i în America şi acolo am început să mă simt foarte rău. Eram obosită, dar am pus-o pe seama fusului orar, a oboselii de la minister, mă rog. Nu credeam că sunt bolnavă. Adică să am altceva. Am revenit în ţară şi am început să mă simt din ce în ce mai obosită”, a spus Sorina Pintea, la România TV.

Fostul ministru al Sănătăţii a decis să consulte şi un reumatolog.

“În 25 octombrie, dimineaţa, îmi aduc foarte bine aminte datele pentru că am făcut aşa, nişte legături. M-am trezit şi nu puteam să-mi desfac mâinile. Nu puteam să-mi ridic mâna stângă, mâna stângă şi piciorul stâng erau cele mai afectate. M-am gândit că trebuie să consult un reumatolog.

Mi-am făcut o programare la doamna profesor Ruxandra Ionescu de la Sf Maria şi m-am dus la dânsa. Mi-a spus, aveţi o miozită, luaţi un antiinflamator şi faceţi setul acesta de analize.

Luni, 4 noiembrie, guvernul Orban a fost votat în Parlament deci eram ocupată, tebuia să-mi adun lucrurile din birou, trebuia să mă pregătesc de plecare, aşa că am amânat din nou pentru dimineaţa zilei de 5 noiembrie. Înainte să predau ministrului Costache ministerul am fost să-mi recoltez analizele şi mi-am văzut de treburile zilnice. După amiază am primit analizele şi le-am trimis doamnei profesor care mi-a spus la telefon, că este o dermatomiozită, că 80 la sută din pacienţi ascund un neoplasm şi că ar fi bine să-mi fac un computer tomograf. La care eu am fost foarte … zic, ce fel de computer tomograf ? Dar foarte calmă. Şi a spus, păi, la tot corpul. În acel moment am realizat. A fost momentul în care am realizat ce se întâmplă.

Eram cu soţul meu şi i-am spus că nu pot să amân până dimineaţă investigaţia aşa că mi-am făcut în seara respectivă investigaţia, am fost norocoasă şi sunt, recunosc, şi am dormit cumva liniştită pentru că nu se vedea nimic în afară de o mică afectiune pulmonară pentru că, ulterior am citit că în dermatomiozita complicaţiile grave sunt la plămâni, inimă şi esofag.

A urmat o noapte albă în care mi-am reanalizat priorităţile cum ar veni, dar primul lucru la care m-am gândit a fost că nu am voie să-mi abandonez copiii, cei trei copii, unul dintre ei a fost deja abandonat de o mamă şi nu puteam să o abandonez şi eu”, a mai spus Sorina Pintea.

Fostul ministru a mărturisit că abia se putea îmbrăca şi urca cu greu scările de la Minister.

“Am început pulscorticoterapia se face o terapie şoc, asta am aflat şi eu ulterior, prima perfuzie am făcut-o la Bucureşti apoi am venit în Baia Mare. Primele două săptămâni în Baia Mare mi-am luat concediu de odihnă apoi concediu medical pentru că a fost nevoie, dar veneam la birou. Aţi observat că biroul meu este la etajul întâi, există nişte scări, nu puteam să urc scări, acasă mă îmbrăca soţul meu, nu puteam să urc, să cobor scări, era ciudat, şi mă aşezam în faţa scărilor şi ziceam, acum eu trebuie să ajung la birou la etajul întâi. Nu mă întrebaţi cum ajungeam, dar ajungeam.

După prima cură de puls corticoterapie analizele nu arătau foarte bine semn că nu răspundeam foarte bine la tratament şi atunci s-a trecut la terapia de linia a doua imunoglobuline. Blestemul sau nu ştiu, paradoxul, am luptat să avem imunoglobulină în ţară pt că întotdeauna am empatizat cu pacienţii şi am simţit că trebuie să fac ceva, şi uite că nu am greşit, am ajuns să am nevoie de această terapie, mi-a fost administrată şi după chiar prima cură deja analizele mele arătau mult, mult mai bine.

În data de 3 februarie când am ales să vorbesc despre boală am primit reultatele ultimelor analize care arătau că boala este în remisie. Deci totul este în limite normale, mare, foarte mare bucurie”, spus Sorina Pintea, într-un interviu pentru România Tv.

Fostul ministru al Sănătăţii a mărturisit că stresul ar fi fost principala cauză a bolii sale.

“Stresul a fost cauza, am discutat şi acest aspect cu medicii pentru că bolile autoimune au în spate o chestiune gentică care nu există la mine, neoplasm care nu există, o boală infecţioasă care nu există, stresul care a existat. Acum, privind în urmă la ultimele trei luni parcă n-am fost eu, parcă nu mi s-a întâmplat mie, pentru că mă simt din ce în ce mai bine, normal că pot să vorbesc aşa, dar cred că asta este cel mai greu de acceptat, nu accepţi că ţi se întâmplă ţie, nu e vorba despre tine, ţie nu ţi se poate întâmpla, dar ţi se poate.

Sorina Pintea a încercat să-şi ferească familia de suferinţă şi a ascuns o perioadă boala de copiii săi.

“Copiii au aflat când am venit acasă. Nu le-am spus chiar imediat, am spus că nu mă simt bine, am zis că sunt obosită, dar până la urmă sunt copii mari. Cel mai greu a fost pentru mine să nu mă pot juca cu fetiţa mea de trei ani şi jumătate care nu înţelegea de ce mama nu se joacă cu ea, de ce nu ne jucăm de-a alergatul prin casă, i-am explicat că mama are o problemă, şi în momentul în care într-o seară a văzut că sunt pansată la mână, am făcut o biopsie musculară, a spus: în momentul, în care o să luăm pansamentul o să te poţi juca cu mine? Mă rog, peltic, aşa cum vorbeşte ea. Atunci m-a marcat aşa. Asta m-a durut foarte tare că nu puteam să explic de ce nu pot. Şi zicea, hai, mama, hai, ridică-te! Au fost perioade în care plecam de la spital şi după amiaza nu mă mai puteam ridica din pat. 3

Dupa prima cură de pulscorticoterapia când am văzut analizele nu-mi venea să cred că nu răspund la tratament şi atunci a fost foarte ciudat, mă trezeam noaptea să iau medicamentele şi mă duceam într-un colţ al casei şi plângeam pentru că soţul meu era foarte vigilent, se trezea la orice mişcare, a fost şi el puţin speriat la început şi încercam să nu transmit povara.

Copiii când veneau la mine zâmbeam, ne amuzam, ei erau obişnuiţi să glumească cu mine şi o făceau în continuare dar şi ei plângeau pe ascuns pentru că am aflat ulterior. Dar nicio clipă nu m-am gândit că n-o să fiu bine. Nicio clipă. M-am gândit că va dura un pic mai mult tratamentul .. Nici când mi s-a spus că s-ar putea să ascund un neoplasm, am zis ok asta este, se tratează. Bine că o să-l descopăr în faza incipientă”, a mai spus fostul ministru al Sănătăţii.

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.