Evoluția stării de sănătate a Mariei Gavril, grav rănită în accidentul rutier din data de 14 octombrie a.c., la Cornu Luncii este una bună, iar potrivit medicilor suceveni, aceasta nu mai este un pacient de stat la reanimare, însă pentru a nu-I fi creat un disconfort ea va mai rămâne aici până va pleca acasă.
„Nu am stabilit încă cât va mai sta pacienta noastră în spital. Cert este că săptămâna aceasta, cu siguranța și-o va încheia la reanimare, urmând ca de săptămâna viitoare să vedem cum evoluează starea sufletească a acesteia. S-ar putea ca și perioada prea lungă de ședere în spital să fie o povoară pentru ea. Vom discuta cu psihologul dumneaei. Ea nu mai este un bolnav de terapie intensivă, dar nu am vrut să o mutăm dintr-o parte în alta. Au fost rudele în vizită, precum și cei doi copilași ai ei”, a declarat dr. Ardeleanu.
Şase oameni au murit şi alţi 3 au fost răniţi în tragedia rutieră din Suceava. Preotul Petru Gavril, sora şi cumnatul său au murit pe loc, iar cele două fiice ale sale au decedat la spital. De asemenea, şoferul care a produs accidentul a fost declarat şi el mort.
Lasa un raspuns