Început de an neprevăzut la Spitalul Județean Suceava, acolo unde, într-o seară aparent normală au fost făcute percheziții de către ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție.
Nu s-a descins la Chirurgie Plastică și nici la Reumatologie, ci la ONCOLOGIE, acolo unde sunt bolnavii de cancer, acei oameni care, în disperarea dorinței de a mai obține un minut de viață în plus, măcar, sunt în stare să își pună pe tapet agoniseala de o viață.
Ceea ce este cu adevărat dramatic este că cineva a acceptat să se folosească de această disperare și a acceptat bani, ouă, brânză și ce o mai fi avut bolnavul prin casă.
Unul dintre acești oameni este chiar șefa de la Oncologie, dr. Anca Dumitrovici, care a fost și reținută în seara perchezițiilor.
Imaginați-vă că această doamnă a dărâmat acum, în câteva minute, și de-a lungul timpului, tot ce managerul spitalului și colegii săi care nu sunt nesătui asemeni ei, au construit în ani: o imagine a unui sistem sanitar județean.
N-a fost niciodată perfectă această imagine și nicăieri în lume nu este, însă zi de zi, niște oameni au încercat și s-au încăpățânat să facă să fie mai bine ca ieri.
Și au reușit! Că dacă nu reușeau să fie foarte buni în ceea ce fac, spitalul din Târgu Mureș n-ar fi sunat la Suceava să trimită pacienți cu AVC pentru a fi salvați de medicii suceveni!
Dacă nu ar fi reușit, Spitalul de la Suceava nu găzduia pacienți din Neamț, Botoșani, care vin pentru Secțiile Cardiologie și Cardiologie Intervențională, în loc să opteze pentru Iași!
Dacă nu ar fi reușit, la UROLOGIE nu ar fi existat medici care studiază zilnic și devin cunoscuți prin pregătirea profesională și prin respectul pe care îl oferă oricărui pacient.
Și exemplele ar putea continua, cu medici de la toate celelalte secții, care fac din această meserie o misiune serioasă ce nu permite compromisuri.
SPITALUL JUDEȚEAN SUCEAVA nu merita această palmă de la medicii oncologi, pacienții nu meritau asta, iar șefa de la ONCOLOGIE și colegii ei care au fost șpăgari ar trebui să plece departe de acest spital.
Acest spital se vrea a fi altceva, iar managerul și doctorul Alexandru Calancea și-a asumat ceva ce alții ar zice că e imposibil: să schimbe mentalități, care ne schimbă pe noi ca popor.
Evident că acești medici oncologi n-au avut același scop cu cei care conduc acest spital, iar dacă printre medici se mai află cineva căruia i-a trecut glonțul pe la ureche, ar fi bine să uite metehnele și vremurile de glorie.
Aviz și asistentelor care confundă mâncatul cu mâncărimea și au tupeu și aroganță mai ceva ca cei care jumătate din viață și-au petrecut-o în școală. Și ele încă ciopârțesc imaginea Spitalului și poate ar fi bine să mediteze asupra acestui fapt.
Este excelent că niște intruși au fost identificați, însă este total greșit ca imaginea spitalului să sufere din cauza acestora.
Nu toți medicii sunt șpăgari, nu toți bătucesc cartofii cu smântână de la Ulma, iar pentru cei care nu se satură de bani, mesajul e simplu: Spălați-vă mâinile și lăsați-i Spitalului Județean Suceava fața curată!
: un articol scris de cine ? de basescu _ informatorul pentru al KGB ? :
: spitalul din suceava _ care si el ofost construit de care ai mei este o cladire _ deck nu are cum spun mafiotii ” o fata ” :
: daca atacati medicii cineva va trebui sa ii are _ si asa va fi _ nu uitati stefan nu a avut niciodata simtul umorului :
: sa ii apere :
: flutur se pine primul pe lista _ este testat si are covid _ zicea in sir de texts din articole de presa diferite c- o incalcat niste reguli _ ca trebuie sa stea LA rand in acest sens _ ca trebuiau intai sa fie testati Dr covid medicii :
: intrebare _ cum ( sau prin ce persoana o ajuns virusul_ din china in spitalul judetean suceava ( dupa atacul asupra medicilor sfantul ioan nu mai vrea sa poarte numele acelui loc ):
): sunteti afectati ? si eu_ sa revenim la cotitura la ipotesti _ ??? : lorin fortuna nu a murit _ Maine dimineata va citi declaratia de LA suceava !* :