Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a anunțat că statul va lăsa să intre pe teritoriul său, începând din 7 iunie, “toate persoanele vaccinate” din întreaga lume. Înainte de pandemia de coronavirus, Spania a doua destinaţie turistică mondială.

„Începând din 7 iunie, toate persoanele vaccinate şi familiile lor vor fi binevenite în ţara noastră, indiferent de ţara lor de origine”, a anunțat Pedri Sanchez, potrivit AFP.

Totodată, turiștii britanici vor putea să revină în Spania, începând de luni, “fără restricţii şi fără exigenţe sanitare” şi “nu vor trebui să se supună controalelor sanitare”, a declarat premierul spaniol.

Pentru moment, Spania este încă pe lista ţărilor considerate de risc de Londra, care cere cetăţenilor britanici să efectueze o carantină la revenirea în ţară, precum şi un test PCR.

Spania, care era a doua destinaţie turistică în lume după Franţa înaintea pandemiei de COVID-19, speră să atragă în 2021 circa 45 milioane de turişti străini, jumătate decât erau înaintea pandemiei. Revenirea turiștilor pe plajele spaniole este crucială pentru industria locală a turismului.

Intrările rezidenţilor din ţările Uniunii Europene nu au fost niciodată limitate, dar aceşti vizitatori trebuie să prezinte un test PCR negativ.

 

 

Sursa: Observatornews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.