Cadre didactice din șapte județe participă în perioada 28-30 iunie 2024 la cea de a XII-a ediţie a „Spartachiadei Profesorilor”, eveniment unic în țară, organizat de Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava.
Astfel, vineri, 28 iunie, va fi organizată o probă de pescuit sportiv, iar sâmbătă, 29 iunie, va avea loc festivitatea de deschidere și Crosul dascălilor.
De asemenea, duminică, 30 iunie vor avea loc mai multe competiții sportive, printre care ciclidm, volei, street-ball, tenis de masă, tenis de câmp, tenis cu piciorul, darts, șah, fotbal, badminton, natație, handbal și luptă cu odgonul.
Festivitatea de premiere se va desfășura duminică, 30 iunie, în Auditoriumul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, de la ora 13:00.
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, Giani Leonte, a precizat că Spartachiada Profesorilor a fost reluată „cu același entuziasm”, după cinci ani de pauză, cauzată de pandemia de coronavirus. El a subliniat că anul acesta s-a înregistrat cea mai numeroasă prezență a profesorilor din alte județe, până acum anunțându-și prezența aproximativ 100 de cadre didactice din mai multe județe ale țării, dar și profesori din Republica Moldova și Ucraina.
„Prin Spartachiada Profesorilor dăm un exemplu și elevilor noștri, acela că sportul este foarte important. Bazele sportive din localitățile județului Suceava și din țară sunt bine dezvoltate și trebuie puse la dispoziția elevilor și a profesorilor. Le urăm succes și fair play tuturor participanților!”, a transmis Giani Leonte.
De cealaltă parte, vicepreședintele ASI Suceava, prof. Dumitru Irimia, a transmis mulțumiri tuturor instituțiilor care sprijină acest eveniment unic în țară, dar și sponsorilor Spartachiadei, respectiv Tipografia Celestin și Ambu Life. Prof. Irimia a subliniat că premiile de anul acesta sunt asigurate integral de către FSLI. De altfel, pe tot parcursul probelor solicitante fizic o amubulanță va fi prezentă.
De asemenea, vicepreședintele ASI Suceava a precizat că, dacă Suceava ar fi avut o sală polivalentă funcțională, amploarea evenimentului ar fi fost alta.
„Din păcate, în 2024 încă nu avem o sală polivalentă funcțională în municipiul Suceava. Aceste întreceri sunt organizate în sălile de sport care sunt destinate lecțiilor de educație fizică pentru o clasă numeric mijlocie. Dar oamenii înțeleg situația și încercăm să ne descurcăm cu ce avem”, a spus prof. Dumitru Irimia.
Spartachiada profesorilor este organizată de ASI Suceava, în parteneriat cu IȘJ Suceava și FSLI și cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, Primăriei Suceava, Universității „Ștefan cel Mare”, IPJ Suceava și Direcția Silvică Suceava.
Lasa un raspuns