Primăria municipiului Vatra Dornei vrea să demoleze garajele și magaziile inestetice din oraș pentru a crea spații verzi, locuri de parcare și spații de joacă pentru copii. Viceprimarul Marius Rîpan a precizat că în prezent se inventariază toate aceste construcții și terenul aferent urmând ca apoi, după ce vor fi îndeplinite toate condițiile legale, să se treacă efectiv la dărâmarea acestora.
„Acum inventariem aceste spații și informăm proprietarii cu privire la ce se va întâmpla, însă ținem cont și de faptul că oamenii trebuie să aibă spații pentru depozitarea lemnelor de foc. De aceea, Primăria va construi magazii metalice ce vor fi închiriate dornenilor care nu sunt branșați la sistemul centralizat de încălzire pentru a-și depozita lemnele pentru iarnă”, a declarat viceprimarul Marius Rîpan.
Acesta a subliniat că magaziile metalice vor avea capacitatea de a adăposti 18 metri cubi de lemne de foc, cantitate necesară într-o iarnă. Viceprimarul dornean a mai precizat că investițiile vor fi realizate din bugetul local al municipiului Vatra Dornei.
Trebuie precizat că într-o primă fază vor fi dărâmate magaziile de pe strada Azurului, urmând ca, etapizat, întreg orașul să fie sistematizat, inclusiv garajele de pe domeniul public urmând a fi demolate.
Lasa un raspuns