Facultatea de Științe ale Educației va fi gazdă, până pe 28 mai, pentru un specialist Fulbright, dr. John Liptak, de la Universitatea Radford din SUA, care va coordona programul Enhancing Social-Emotional Competence through Education, derulat cu studenții de la programul de masterat Consiliere Școlară și Educație Emoțională.

Dr. John Liptak vizitează universitatea suceveană în contextul Programului Fulbright Specialist, susținut de Comisia Fulbright din România.

Având expertiză în domeniul consilierii și al dezvoltării curriculare pentru promovarea inteligenței emoționale, specialistul Fulbright va contribui la realizarea obiectivelor facultății, de a optimiza continuu oportunitățile de învățare deschise studenților, dar și de a întâmpina o nevoie a comunității educaționale de formare într-o arie sensibilă cum este cea a educației emoționale.
Dr. John Liptak va propune un program intensiv de formare pentru studenții de la masterat, va susține workshop-uri pentru cadrele didactice ale facultății, va coordona acțiuni de dezvoltare curriculară în domeniul educației emoționale, pentru ca, în final, beneficiarii să fie elevii din învățământul preuniversitar. Programul de training propus studenților îi va abilita să construiască oportunități de învățare socială și emoțională pentru elevii din școli printr-un curriculum specializat, să evalueze eficiența unui astfel de curriculum și să continue extinderea lui. Curriculum-ul va conține seturi de materiale destinate dezvoltării inteligenței emoționale interpersonale și intra-personale care îi va sprijini pe elevi să dezvolte abilități de viață necesare succesului personal și profesional.
Participarea domnului Jonh Liptak alături de corpul profesoral al FSE contribuie la realizarea priorităților instituționale ale facultății: optimizarea constantă a calității programelor de studii și oferirea de servicii de înaltă calitate către comunitate.
Studenții își vor îmbunătăți abilitățile profesionale ca formatori în domeniul educației emoționale și vor exersa noi abordări referitoare la implementarea unui curriculum care are în centru promovarea abilităților de viață. Propunerea oferită de specialistul Fulbright îmbunătățește calitatea programelor practice oferite de facultate și va contribui cu rezultate concrete la creșterea relevanței ofertei educaționale.
În această perioadă, la nivelul universității vor fi organizate două conferințe, susținute de dr. John Liptak, care vor avea ca teme rolul inteligenței emoționale în activitatea profesională și promovarea inteligenței emoționale în școală. Conferințele se adresează studenților și cadrelor didactice din învățământul universitar și preuniversitar și vor avea loc în Aula din corpul E al USV, fiind integrate în manifestările mai ample ale evenimentului Zile și Nopți Studențești, ediția 2017.