Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Bolohan Dinu, Gorceag Ruslan și SC Bethesda SRL Suceava, prin reprezentantul legat Pușcașu Ștefan, pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale, au fost sesizate cu privire la faptul că la data de 07.08.2010, la Spitalul Judeţean Suceava, a decedat numita P.M.G. în urma unor complicaţii respiratorii survenite după o intervenţie chirurgicală.

Cauza a avut caracter complex, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi a stabilirii persoanelor responsabile fiind necesare concluziile Colegiului Medicilor, efectuarea a două expertize medico – legale de către Institutul de Medicină Legală Iaşi şi avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în urma coroborării ansamblului probator în cauză şi analizei concluziilor avizului INML Mina Minovici şi a expertizelor efectuate de IML Iaşi, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în drept, s-au reţinut următoarele:

Fapta reţinută în sarcina inculpatului BOLOHAN DINU, constând în aceea că, în perioada 04.08-07.08.2010, în calitate de medic ginecolog operator principal, în cadrul Spitalului Bethesda din municipiul Suceava, împreună cu medicul anestezist Gorceag Ruslan din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul numitei P.M.G. la data de 07.08.2010, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin.  2 C.pen. Inculpatul a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă fără a prevedea rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între fapta imprudentă şi iresponsabilă a inculpatului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului GORCEAG RUSLAN, constând în aceea că în perioada 04.08-07.08.2010, în calitate de medic anestezist, în cadrul Spitalului Bethesda din mun.Suceava, împreună cu medicul ginecolog operator principal Bolohan Dinu din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul numitei P.M.G. la data de 07.08.2010, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. Inculpatul a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă fără a prevedea rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între fapta imprudentă şi iresponsabilă a inculpatului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă.

Fapta reţinută în sarcina S.C. BETHESDA S.R.L. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, Calea Unirii nr. 25bis, jud. Suceava, CIF 2693639, nr. de înregistrare la RC J33-1/1993, prin reprezentant legal PUŞCAŞU ŞTEFAN, constând în aceea că acţiunile şi omisiunile culpabile ale medicului ginecolog operator principal Bolohan Dinu şi medicului anestezist Gorceag Ruslan din cadrul Spitalului Bethesda din mun. Suceava, au fost săvârşite în realizarea obiectului de activitate a Spitalului Bethesda din mun. Suceava, fapt ce a condus la instalarea şocului hemoragic sever şi implicit la decesul numitei P.M.G. la data de 07.08.2010, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. Infracţiunea de ucidere din culpă a fost săvârşită în realizarea obiectului de activitate a spitalului SC BETHESDA SRL Suceava, fără a se prevedea rezultatul, deşi inculpaţii puteau şi trebuiau să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între faptele imprudente şi iresponsabile ale inculpaţilor, săvârşite în realizarea obiectului de activitate a spitalului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.