Deficitul de personal medical se resimte și la Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit managerului unității spitalicești, medicul Eugen Ciosnar, cei ce activează în cadrul instituției pe care o conduce sunt medici de peste 60 de ani, iar nevoia de personal este mare. „La Pediatrie avem două doctorițe, una de 66 de ani și una de 73 de ani, la ATI avem un medic care are 68 de ani, la Chirurgie avem un singur chirurg, în condițiile în care ar trebui să fie doi sau trei, și el are 63 de ani, la Boli infecțioase am doi medici, dintre care unul are 66 de ani, la Medicină internă ar trebui să fie patru medici și nu sunt decât doi. În acest sens am scos posturi la concurs, dar nu se înghesuie nimeni, toți se duc în străinătate”, a explicat medicul Eugen Ciosnar, managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc
Deși au fost scoase posturi la concurs, se pare că absolvenții Facultății de Medicină preferă să muncească în spitale din afara granițelor țării, întrucât salarizarea este mai mare. Și de această dată dovedindu-se că motivația financiară este cea mai importantă. „Am fost la Târgul de job-uri la Iași și am întâlnit un medic care terminase Facultatea de Medicină Internă și, bineânțeles, i-am zis să vină la noi. I-am prezentat câteva detalii și i-am spus care este salariul, iar el mi-a răspuns: „nu vă uitați la mine cât sunt de necăjit? Mă duc în străinătate să mă pun și eu pe picioare”, a declarat medicul Eugen Ciosnar, managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc. El a menționat că una din principalele probleme pentru care medicii nu vor să lucreze în sistemul sanitar din România este motivația financiară.
Managerul Spitalului a precizat că pentru a nu rămâne și fără medicul anestezist, i-a oferit acestuia o locuință gratuită, pe care reușește să o păstreze cu ajutorul Sindicatelor, dar și cu cel venit din partea unei importante societăți locale.
Exodul cadrelor medicale româneşti spre ţări precum Germania, Anglia, Franţa, Norvegia este cauzată de situația dezastruoasă în care a ajuns sănătatea. Salariile decente, viziunea modernă, munca în echipă, respectul pacienţilor faţă de doctori sunt doar câteva din motivele care îi determină pe medicii tineri, fie rezidenţi, fie specialişti, cu vechime în muncă, să ia drumul străinătăţii.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.