Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc poate face față urgențelor chirurgicale din zona de munte a județului, însă nu are posibilitatea să spitalizeze pacienți infectați cu coronavirus, întrucât nu dispune de spații izolate și nici de personal ATI.
În ceea ce privește stocurile de materiale și echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie, managerul interimar al unității spitalicești, medicul Adrian Cosinschi, a precizat că a făcut foarte multe solicitări în această perioadă și a primit și răspunsuri de la mediul privat care, în aceste momente, produce și livrează către spital echipamente de protecție.
Din nefericire, Direcția de Sănătate Publică Suceava nu a răspuns nevoilor Spitalului din Câmpulung Moldovenesc, cum nu a făcut-o nici în cazul celorlalte unități spitalicești din județ, astfel cei din prima linie au trebuit să se desurce singuri și să caute în piatră seacă materialele vitale.
„Am făcut o puzderie de solicitări, iar mediul privat a răspuns imediat și ne ajută. Sunt chiar societăți care s-au reprofilat și produc, pentru noi, vizete și măști. Dacă DSP făcea achiziții generalizate și distribuia în fiecare spital, cât de puțin, poate aveam materiale din prima, dar ne-am adaptat și ne-am descurcat fiecare cum am putut. Cred că ei s-au ocupat mai mult de Spitalul Județean pentru că acolo a fost problema mai mare”, a declarat managerul interimar al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Adrian Cosinschi.
Pe de altă parte, tot producătorii locali din Câmpulung vin în ajutorul unității spitalicești și cu costume de protecție pe care le confecționează dintr-un material bun, menit să îi protejeze pe eroii din prima linie.
„Acum, adresabilitatea este mică, pentru că lumea se teme să vină. Sper să nu fie liniștea dinaintea furtunii”, a precizat managerul.
Acesta a adăugat că a luat decizia restrângerii activității, astfel fiind închise mai multe secții destinate pacienților cronici, în scopul obținerii spațiilor de rezervă, necesare în această perioadă.
„Noi nu avem spații pentru pacienții infectați cu coronavirus, acștia fiind internați în spitalele mai mari. În schimb, avem două spații izolate în care pot sta pacienții suspecți, până la lămurirea situației. În prezent, la Spitalul Câmpulung avem un medic anestezist cu care suntem pregătiți să primim orice urgență chirurgicală care necesită anestezie și terapie intensivă, pentru zona aceasta”, a precizat Adrian Cosinschi.
El a subliniat că lipsa testelor pentru coronavirus face ca activitatea medicală din orice spital să fie una grea și periculoasă pentru că nimeni nu știe dacă un pacient care se prezintă la Urgențe și prezintă unele simptome asemănătoare celor de coronavirus este sau nu infectat.
„Noi am făcut comenzi de teste în trei locuri, însă nu avem niciun răspuns. Sperăm să ajungă ceva astăzi (miercuri, 25 martie n.r.) la Rădăuți și apoi și la Câmpulung. Este vorba despre testele rapide, asemănătoare celor de sarcină, care sunt orientative, însă care ar ajuta enorm în astfel de situații. Ceea ce se întâmplă acum este îngrijorător, pentru că nu s-a atins vârful. Sunt prsoane venite din străinătate care contaminează din aproape în aproape”, a conchis managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Lasa un raspuns