Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat în conferința săptămânală de presă, că Stadionul Areni va fi modernizat și dotat cu nocturnă. Edilul a precizat că va fi alocată suma de 3 milioane de euro, din care un milion pentru nocturnă și două milioane pentru modernizare.
De asemenea, edilul Sucevei a spus că lucrările vor fi demarate în primăvara anului viitor, odată cu construirea parcării supraterane.
Trebuie precizat că parcarea supraterană va face corp comun cu noua peluză a stadionului Areni.
„Am decis să modernizăm Stadionul Areni. Vom aloca 3 milioane de euro pentru modernizare și nocturnă. În final, stadionul va fi unul cochet”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lasa un raspuns