Legea care ar permite ca pădurile-parc să intre în posesia administraţiilor locale este blocată la Camera Deputaţilor unde se discută despre obligativitatea ca localităţile să dea alte terenuri în schimbul pădurilor-parc.
Toate aceste discuții blochează practic transferul Parcului Şipote de la Romsilva la Primăria Suceava, iar primarul Lungu consideră că această situație s-a întors de unde a plecat.
„La Senat nu au fost probleme, la Camera Deputaţilor se pune problema să dăm la schimb pădure sau teren, pe care primăria nu-l are. De aici am plecat acum zece ani ce când ceream Parcul Şipote. Ar fi nevoie de 50 de hectare la Şipote. Să dăm la schimb pădure sau teren accidentat? Primăria are minus 260 de hectare de teren. Nu avem nici teren accidentat, nici pădure, nici teren forestier, nici nimic. Am fost informat de domnul Stan. Săptămâna viitoare merg la Bucureşti. Nu spun că problema este eşuată, dar este blocată”, a spus Lungu.
Senatorul Ioan Stan anunța în luna martie că a trecut de Senat, iniţiativa legislativă privind trecerea a aproximativ 14.000 de hectare din fond forestier, grupa I funcţională – vegetaţie forestieră cu funcţie specială de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale pe raza cărora se află şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
„Aceasta a fost posibil şi prin votul, dar mai ales prin efortul susţinut şi convingător al parlamentarilor PSD în întrunirea din cadrul grupurilor PSD cu reprezentanţii Ministerului Pădurilor şi Apelor şi Regiei Naţionale a Pădurilor, cât şi în comisia de specialitate pentru obţinerea de avize şi raport de admitere a acestei iniţiative”, a mai spus Ioan Stan. El a arătat că votul final pentru acest proiect de lege va fi luni, în Senat, după care va ajunge la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională”, spunea Stan la vremea respectivă.
Lasa un raspuns