Omul de afaceri Ștefan Mandachi a fost în vacanță într-o insulă indoneziană de unde s-a întors puțin nervos când a văzut cum localnicii de acolo știu să promoveze turismul și cum pun în valoare fiecare colțișor al locului, în timp ce în România, cu atâtea obiective turistice și cu atâtea zone extraordinare, localnicii nu știu sau nu vor să facă nimic. Mandachi mai scoate în evedență și modul în care un chelner se comportă cu clienții în insula indoneziană Bali și în România. Dacă în Bali, ospătarii zâmbesc și se comportă prietenos, în țara noastră, trebuie „să-ți ceri scuze că te-ai născut” unui ospătar nervos, care se comportă frumos doar dacă este șeful de față.

Redăm în continuare mesajul transmis de Ștefan Mandachi:

„Bali-i o insulă la capătul pământului. Undeva pe lângă Australia. Abia, abia o găsești pe Google Maps. Ca să ajungi din Europa acolo faci cam 20 ore (plus-minus) cu tot cu escale. Am ajuns #șîeu aici, mai mult împins la spate de Pera.

Am trândăvit ca un vierme câteva zile, apoi (defect profesional) am trecut la comparații, în stilul meu necruțător. 
Cu fiecare țară nouă (sau veche) pe care o vizitez devin tot mai lucid. Constat cu tot mai multă acuratețe ce tâlhari nenorociți au condus România. Cum și-au bătut joc o mână de maniaci de o țară cu un potențial turistic uriaș!

Azi am fost la Ubud, un fel de sat-oraș din Bali. Am vizitat o orezărie. Pe mine nu m-a lăsat cu gura căscată. Noroc de-un câine râios cu care m-am împretenit’. Prin preajmă mai era și un parc (pe care ei îl alintau pădure, ca să atragă turiști) în care patrulau multe maimuțe. Șî câteva temple. Dar ce văd eu mai la vale? Colea’n sat au venit să investească cele mai luxoase lanțuri hoteliere din lume, Four Seasons și Ritz.

Deși am zis că-s pe relaxare, nu mă abțin să nu mă re-enervez. Adică, noi avem nestemate ca Bucovina, Transilvania, Delta Dunării și ne mulțumim cu un pumn de turiști… Iar Bali, o insulă cu patru milioane de locuitori de la capătul globului, atrage anual vro’ 14 milioane de vizitatori. În Bali, templele (care nu te dau pe spate) construite relativ recent, magnetizează milioane de oameni iar noi ne scremem pentru câteva zeci de mii de turiști cu perle culturale din patrimoniul UNESCO, cu cetăți medievale, mănăstiri vechi, urși, lupi, munți, etc.

Deci o orezărie a putut crea o macro industrie cu sute de prăvălii prin care se generează miliarde de dolari… Dar ia’ să ne gândim că exact aceeași orezărie era la… Piatra Neamț, de exemplu. Și în loc de templele lor, avem mănăstirile din zona Neamțului. Îți zic eu ce era: nimic. Pentru că nicio instituție nu ar fi ajutat sau împins de la spate orezăria din Neamț.

În turismul din România e un talmeș balmeș, o degringoladă, o harababură contagioasă, un dezinteres monstruos. Nicio strategie de marketizare a țării, nicio politică de promovare, nimic, nimic, nimic! Niciun străin nu află ceva relevant despre România în urma vreunei informări oficiale de la noi. Orice patron mediocru, care are un modest departament de marketing, ar putea face o campanie de promovare a țării, înzecit mai bine decât o face guvernul. Ce mai la deal la vale, suntem luați de proști de către niște impostori!

La povestea asta hilară au contribuit toți amatorii care au legiferat haotic și au făcut ca oamenii de afaceri să fie prizonieri în propria prăvălie. Stăm ca papagalii speriați în colivie. Dacă uneori papagalii mai croncănesc, biznismenii’ români cască somnolent, apoi tac. De ce să facă gura mare? Ciocu’ mic sabia nu-l taie!

În Bali, dacă îți comanzi o hamsie, vin doi ospătari care se închină la tine și îți zâmbesc recunoscători de parcă ai fi semizeu. În România, patronu’ trebuie să învețe noi abilități de persuasiune, limbaj non-verbal, manipulare, anchetă, yoga, levitație, jocuri, psihologie, servilism, armonie și meditație ca să își poată penaliza un ospătar care stă toată ziua pe facebook și răspunde în greață clienților. Dacă binevoiește, bineînțeles, să-și ridice fruntea din telefon.

Ești un erou național dacă poți face performanță în turismul din România în contextul actual. Nu ai turiști! Dar să presupunem că i-ai avea. Ce faci cu ei? Le ceri autografe? Presupunem că mâine vin în România 10 milioane de turiști. Cine-i servește? Nimeni! Românii sunt plecați!

Am investit milioane în turismul românesc, dar dacă aș putea, mâine aș aduce în firmă 1000 de angajați balinezi. Aș fi dispus să le plătesc chirie, avion, masă, casă și mireasă. Dar măcar să trăiesc șîeu visul iluzoriu în România de astăzi: UN ANGAJAT SĂ ZÂMBEASCĂ DIN PROPRIE INIȚIATIVĂ UNUI CLIENT. Fără să fie împins cu furca și păzit pe la toate colțurile de patron. Fără să fie amenințat cu camerele de supraveghere. Să zâmbească el, așa, din propria conștiință.

La noi, niciun salariat nu mai zâmbește natural ci doar improvizat, schimonisit. Ar face o favoare prea mare angajatorului. Parcă ar fi sub demnitatea lui. Asta-i contextul creat de către Stat.
După ce a alungat românii din țară ca după război, statul mă sufocă și mă îngroapă în condiții aberante dacă intenționez să aduc un indonezian la muncă în firma mea. Nu-i mare scofală: îl iau din Asia și îl aduc la M U N C Ă. Nu-l aduc la furat. Îl aduc să MUNCEASCĂ ÎN ȚARA MEA. Că dacă prosper eu, cu oammenii ăștia, prosperă și statul.

Dacă nu, Statule-incompetent, adu-mi milioanele de români înapoi și redu impozitele pentru angajat cu care mă sugrumi! Cum ai știut să-i alungi, acum adu-i acasă, Statule-incompetent!

Tot mai multe țări oferă condiții foarte avantajoase investitorilor. De ce aș mai investi eu banii în România? Ce mă motivează? Să fii investitor de la zero la noi e un focar de ciudă și frustrare. Ba e periculos și pentru sănătate că îți uzezi nervii. Sunt cel puțin 20 de state care au făcut o strategie națională din atragerea investitorilor. Care ne respectă și ne așteaptă cu covorul roșu. Unde sunt milioane de angajați care concurează pe un loc de muncă și unde totul este mai ieftin. 
Presupunem că am cinci milioane de euro. De ce i-aș mai investi în Botoșani, Iași, Constanța, Brașov sau Baia Mare, unde i-am băgat până acum?

Ca fapt divers, la Suceava ne milogim toți investitorii de la marginea orașului să ne tragă primăria o canalizare. Gaz și curent am plătit noi deja, din buzunar. Suntem o mână de oameni care am investit zeci de milioane de euro în această zonă periferică și plătim impozite cât plătește un sat întreg. Și acum șădem cu căciula-n mână la Împărăție să ne tragă o CONDUCTĂ ca să nu mai decantăm caca-n curte, la fosă! Atât, o țeavă.

Și uite așa am venit pentru o săptămână-n Bali, dar mai prelungim vizita. Un sediu secundar nu strică niciodată…”

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.