Să fii funcționar public în România înseamnă, din punctul de vedere al „multora”, un fel de semi-sclav, cât se poate de „docil” neapărat servil și obligat, oricând și oriunde, să slujească pe „Măria Sa” contribuabilul, binefăcătorul său. Aceasta este opinia senatoarei PNL, Steliana Miron.

Tot din punctul de vedere al „multora”, nu contează faptul că funcționarii publici au salarii extrem de mici, pentru că „oricum nu merită mai mult”, pentru că nu i-a obligat nimeni să se facă funcționari, nu i-a obligat nimeni să se facă medici, nu i-a obligat nimeni să se facă polițiști sau profesori, subliniază pe pagina de facebook senatoarea liberală.

Oare dacă statul nostru nu ar mai da ajutoare sociale românilor care nu vor să muncească, ci doar celor care chiar au nevoie, iar ajutoarele sociale nu vor mai fi folosite ca și ” stimuli ” electorali la dispoziția imediată a primarilor, s-ar putea crește salariile funcționarilor publici cu cca. 50%, adresează o întrebare colegilor parlamentari și guvernanților Steliana Miron. Se vrea în țara noastră să încurajam munca, iar beneficiile rezultate să se simtă și în buzunarele funcționarilor publici?!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.