Ruleta este unul dintre cele mai îndrăgite jocuri de noroc, iar mulți oameni aleg să se distreze astfel. Distracția este însă și mai mare atunci când câștigi.
Iar pentru a-ți mări șansele să câștigi, te poți folosi de câteva strategii care cresc șansele din punct de vedere matematic și statistic.
Cele mai cunoscute strategii pentru ruletă sunt următoarele:
1. Martingale – Este un sistem întâlnit atât la pariuri sportive, dar și la ruletă. Tot ce trebuie să faci este să alegi un pariu de cota 2, adică cel mai bine mergi pe culoare sau pe opțiunea par/impar. În cazul în care pierzi pariul, mizezi din nou pe același rezultat, însă dublezi miza. Procedura se repetă până în momentul în care pariul este câștigător. Spre exemplu, să spunem că începi acest șir cu un pariu de 10 RON. Dacă pierzi de două ori, pariul următor va fi de 40 RON. Iar în cazul în care vei câștiga, vei încasa 80 RON la 70 de RON jucați, adică un profit de 10 RON. După o serie câștigătoare, se pornește de la capăt. Un dezavantaj este că trebuie să ai tot timpul un buget destul de mare pentru a-ți permite cât mai multe pariuri pierdute. Partea bună este că ruleta este un joc accesibil oricărui buzunar. Spre exemplu, în secțiunea ruleta NetBet miza minimă pentru un pariu este de doar 0.50 RON, astfel că utilizatorii se pot distra oricare ar fi bugetul lor.
2. Șirul lui Fibonacci – Acest sistem de pariere este inspirat din munca celebrului matematician Fibonacci. Și în cazul acestuia miza trebuie mărită după fiecare pariu diferit, însă într-un format diferit. Este un sistem ce trebuie aplicat pe pariurile de cota 3, adică intervalul numărului câștigător (1-12, 13-24, 25-36) sau pe una dintre cele coloane. În ce privește sistemul, miza următorului pariu trebuie să fie egală cu suma precedentelor două pariuri. Astfel, dacă începem cu 10 RON, în cazul unei serii de pariuri pierdute continuăm cu 10 RON, apoi 30 RON, apoi 50 RON și tot așa, până când câștigam. Față de sistemul Martingale, acest sistem e mai prietenos cu „bugetul”, deoarece nu trebuie să dublăm miza.
3. Sistemul Birarritz – Programatorul rus Alexander Makarov a inventat acest sistem. El constă în a paria pe același număr și aceeași sumă până când câștigi. Iar după 35 de pariuri pierdute la rând, dublezi miza. Creatorul acestui sistem se bazează pe faptul că odată și-odată acel număr tot va ieși. Să zicem că pariezi 10 RON. Dacă de primele 35 de ori nu a ieșit, va trebui să dublezi miza la 20 RON pentru următoarele pariuri, până când vei câștiga sau vei încheia și această serie și vei dubla din nou suma. Este o strategie care are șanse de câștig destul de mari, dar vine și cu dezavantaje. În primul rând, e vorba de timpul pe care îl consumi până când ajungi la acel număr câștigător, în timp ce profitul nu este foarte mare. Dar pentru cei care doresc să se distreze și să facă un profit sigur, e o strategie bună.
4. Strategia D’Alembert – Este un sistem inspirat din Martingale, dar ușor modificat. Se folosesc tot pariurile de cota 2, adică pe culoare sau par/impar. Numai că acest sistem prevede ca miza să fie mărită atunci când pierzi și să o micșorezi dacă vei câștiga. Acest sistem pleacă de la ideea că seriile foarte lungi pe aceeași culoare sau par/impar nu sunt chiar atât de dese. Pentru mulți oameni, acesta este un sistem bun deoarece oferă și echilibru și nu necesită un buget chiar atât de mare.
Lasa un raspuns