Străzile Emil Cioran și Ștefan Tomșa din municipiul Suceava vor fi asfaltate. Astfel, în ședința deliberativului local de joi, 19 septembrie, vor fi supuse votului două proiecte de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico economici ai investițiilor de modernizare a celor două străzi.

În ceea ce privește strada Ștefan Tomșa, din cartierul Areni, valoarea totală a investiției este de peste 1,2 milioane de lei. Astfel, vor fi modernizați 1 160 de metri pătrați de suprafață carosabilă și 1 700 de metri pătrați de suprafață pietonală.

Trebuie precizat că durata de realizare a investiției este de 6 luni.

În ceea ce privește strada Emil Cioran, tot din cartierul sucevean Areni, valoarea totală a investiției este de peste 2,7 milioane de lei. Astfel, vor fi modernizați 3 500 de metri pătrați de suprafață carosabilă și 1 900 de metri pătrați de suprafață pietonală.

Termenul de realizare a acestei lucrări fiind de nouă luni.

Dacă deliberativul local va aproba cele două proiecte de hotărâre, lucrările vor putea fi demarate.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.