Vineri, 6 octombrie a.c., studenţii Facultăţii de Economie, Administrație şi Afaceri (FEAA) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, însoţiţi de doamna conf.univ.dr. Anişoara Niculina Apetri, au efectuat o vizită de studiu la una dintre instituţiile partenere, compania EGGER România.
În cadrul vizitei, gazdele au organizat un tur al fabricii, care a inclus toate secţiile de producţie. De asemenea, studenţii au beneficiat şi de vizite ghidate în cadrul diferitelor secții ale companiei şi au fost informați despre modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor în cadrul departamentelor financiar-contabile, ceea ce le-a facilitat interacțiunea cu aspecte relevante pentru dezvoltarea lor profesională. Interesul din partea studenților, prezenți în număr mare la vizită, s-a manifestat sub forma numeroaselor întrebări adresate reprezentanților companiei și a discuțiilor dezvoltate pe parcurs.
Reprezentanţii companiei au salutat prezenţa studenților şi au afirmat că această experiență le-a oferit posibilitatea de a se familiariza cu mediul de lucru în domeniul financiar-contabil, într-o companie multinațională de producție. Totodată, aceștia au subliniat faptul că astfel de colaborări sunt benefice pentru studenţi.
La finalul vizitei, conducerea companiei EGGER a acordat 5 premii, în valoare de 300 de euro fiecare, studenților care au obţinut rezultate excepţionale în cadrul cursului de limba germană pentru afaceri, care a fost finanțat de companie în anul universitar precedent.
Lasa un raspuns