Mai mult de 30 de studenți din cadrul Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava s-au oferit voluntari pentru a sprijini activitatea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în contextul creșterii numărului de persoane infectate de coronavirus din județul Suceava.
În baza unui protocol de colaborare încheiat între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, în data de 6 noiembrie 2020, au fost desfășurate instruiri și probe practice, conducând la selecția a 12 studenți, care vor desfășura activități cu timp parțial în sprijinul DSP Suceava, în baza unor convenții individuale de practică, sub coordonarea comună a cadrelor DSP și USV.
„Așa cum a procedat și în contextul primului val de infectări ce a afectat județul Suceava, Universitatea «Ștefan cel Mare» își manifestă întreaga disponibilitate pentru a veni cu soluții utile în sprijinul oamenilor afectați de situația actuală și al instituțiilor publice responsabile de coordonarea acțiunilor specifice”, a transmis prorectorul USV Mihai Dimian.
Lasa un raspuns