O serie de reprezentanţi ai romilor din judeţul Suceava recunosc că, sub pretextul tradiţiei, copiii de romi „au devenit o monedă de schimb” între familiile acestora care-i logodesc, după ce Daniel Cioabă a semnalat, pe Facebook, recent, că în comunităţile de romi din mai multe județe din țară sunt practicate căsătoriile timpurii.

Liderii din comunităţile de romi, din două comune sucevene, recunosc faptul că, sub pretextul tradiţiei, copiii de romi „au devenit o monedă de schimb” între familiile acestora care îi logodesc. „Sub pretextul tradiţiei, dar doar un pretext – pentru că nu aşa e tradiţia noastră, că avem şi noi o vârstă şi ştim, pe vremea noastră nu se întâmpla aşa ceva – deci, sub pretextul tradiţiei, la noi copiii au devenit o monedă de schimb. Şi îmi asum ce spun acum, o monedă de schimb. Adică, cine are o fată şi are familie mai săracă o logodeşte cu un băiat mai bogat şi-i cere familiei băiatului cine ştie ce. Şi după aceea nu se satură, iar cere, iar familia se supără şi uite-aşa se află de astfel de cazuri”, a declarat M. Stănescu. Aceasta a făcut referire la un caz recent petrecut într-un sat unde există o comunitate mare de romi şi s-a aflat că o fată de 10 ani şi un băiat de 11 ani ar fi fost logodiţi de familiile acestora şi s-ar fi plătit și ceva galbeni pentru parafarea înţelegerii. Ulterior însă, logodna a fost ruptă în urma unor neînţelegeri după ce s-ar fi pretins de către una dintre familii şi alţi galbeni în plus, iar fata, în final, s-a întors acasă. Despre cazuri asemănătoare s-a aflat și după ce Daniel Cioabă a semnalat, recent, într-un mesaj postat pe Facebook însoţit de o fotografie, că în comunităţile de romi din mai multe județe din țară sunt practicate căsătoriile foarte timpurii. „În comunităţile romilor din județul Galaţi se practică căsătoriile foarte timpurii chiar de la vârsta de 6-7 ani! Aceste două fetiţe sunt căsătorite, iar faptul că poartă batic în cap înseamnă că sunt măritate şi nu mai sunt virgine! Eu personal cred că această practică este o crimă şi un act de cruzime faţă de aceşti copii! Voi ce părere aveţi?”, întreba atunci, Daniel Cioabă, pe Facebook. În judeţul Suceava, potrivit ultimului recensământ al populației, sunt în mod oficial aproape 12.000 de romi, dar numărul real al acestora este cel puțin dublu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.