Subprefectul județului Suceava Florin Sinescu a anunțat că s-a retras din competiția internă a PSD Suceava pentru desemnarea candidatului la fotoliul de președinte al Consiliului Județean.

Decizia acestuia vine în urma votului exprimat de primarii social democrați în ședința de vineri, 19 mai, când atât deputatul George Șoldan, cât și subprefectul Florin Sinescu au obținut același număr de voturi, respectiv 23.

„Având în vedere rezultatul votului de vineri, care arată un echilibru, am decis să-mi retrag candidatura. Apreciez că pentru a ataca președinția Consiliului Județean Suceava e nevoie de un sprijin total din interiorul partidului, din partea primarilor, o foarte bună organizare și o foarte mare determinare. Legat de vârsta mea, sigur nu mai sunt la prima tinerețe și am deja 28 de ani de vechime în administrație, cunosc problemele județului și indiferent pe ce funcție am fost am încercat să gasesc soluții, conform competențelor mele”, a declarat Florin Sinescu.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.