Ministerul Românilor de Pretutindeni a dat startul celei de-a doua etape a Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!“ 2019, care revine la Suceava joi, 22 august 2019, în cadrul unei acțiuni ce va avea loc de la ora 10:00, în sala “Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ.
Din partea MRP participă subsecretarul de stat Victor Ionescu și coordonatorii campaniei.
Etapa a doua a Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!“ 2019 se desfășoară în lunile august-septembrie în toate județele țării, noutatea acestei etape fiind „informarea cu privire la votul în străinătate, înainte de alegerile prezidențiale din această toamnă”.
Obiectivul general al Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!“ este de a realiza o informare corectă și cât mai completă a potențialilor migranți români în ceea ce privește drepturile și obligațiile pe care le au statele membre ale Uniunii Europene”. Totodată, se dorește ca românii de pretutindeni să afle mai multe despre programele pe care România le desfășoară pentru a-i încuraja să revină acasă în număr cât mai mare.
Conform itinerarului celei de-a doua etape a campaniei din acest an, reprezentanții MRP au prezentat deja elementele acesteia în București și 23 de județe.
Lasa un raspuns