Circulația din municipiul Suceava este îngreunată din cauza căderilor masive de zăpadă. În Suceava ninge de vineri noapte și se pare că va continua să ningă până sâmbătă, au anunțat meteorologii. De intervenit, s-a intervenit cu precădere pe arterele principale, restul străzilor fiind ”uitate” de cei de la Primărie. Poate că datoria pe care Primăria o are de achitat către Rosal – în jur de 20 milioane de lei – și faptul că sunt la final de contract se traduce prin dezinteresul total al acestei firme pentru deszăpezirea municipiului.

Suceava, sub zăpezi

După patru zile de ninsori abundente, Suceava abia dacă se mai zărește de prin nămeți. Mașinile și pietonii abia se mișcă pe străzile orașului iar autoritățile par să nu facă față situației. Intersecțiile sunt aglomerate fiindcă se circulă bară la bară la orele de vârf, iar cei care se încumetă să se aventureze în trafic nu au decât două soluții: să se bucure de o astfel de vreme și să asculte colinde sau, varianta a doua aleasă de cei mai mulți dintre ei, să înjure printre dinți.
Nici pietonii nu au o soartă mai bună, trotuarele fiind pline de zăpadă. Un drum Obcini – Burdujeni îți poate răpi și mai bine de o oră, poate chiar două. Zăpada a fost adunată de pe șosea și depozitată în refugiile din stațiile de autobuz. Degeaba TPL-ul a scos toate mijloacele de transport în comun pe traseu, călătorii se calcă în picioare.
Majoritatea dintre cei care au ales autobuzul erau până vineri șoferi, dar au renunțat când au văzut câtă zăpadă trebuie să dea din jurul mașini și câtă vor găsi acolo unde au treabă. Parcajele din centrul orașului s-au transformat în garaje pentru cei care locuiesc în zonă și îți trebuie un noroc chior să găsești un loc liber.
Deocamdată, degajarea arterelor principale și a străzilor înseamnă doar ziduri și nămeți pe margine. Iar cei de la primărie se plâng că nu sunt bani pentru ca zăpada să fie scoasă din oraș. Nu ne mai rămâne decât să ne rugăm să se potolească ninsoarea și să fie mai cald pentru ca nămeții să dispară. Pe lângă slaba reacție a celor din administrația locală mai există și nepăsarea cetățenilor care au impresia că dacă au plătit către municipalitate, aceasta ar trebui să le deszăpezească până la întrarea în bloc.
O săptămână  termen pentru scos bannerele electorale
Au trecut alegerile și au ieșit cei meritoși. După ce o lună de zile bannerele cu cei care se doreau candidați au împănzit orașul, primarul le dă termen o săptămână să le dea jos. În caz contrar, se vor aplica amenzi cuprinse între 50 și 500 de lei. Am trăit să o auzim și pe asta, dar mai ales să o vedem pusă în aplicare.  Deci mai sunt de astăzi șase zile, adică vreo 8.640 de minute în care ar trebui să nu mai vedem nici un banner electoral în Suceava. Ion Lungu a adăugat că Primăria a făcut eforturi pentru a înfrumuseţa oraşul înaintea Sărbătorilor de Iarnă, iar bannerele electorale de pe bulevardele orașului obturează ornamentele luminoase. E bine că au fost bani pentru luminițe, căci noi aici în Suceava avem o iarnă în care zăpada cade doar de Crăciun și Revelion, pentru ca totul să fie în armonie cu sărbătoriile de sezon.
Trei deputați și un senator pentru Ion Lungu
Ion Lungu este cel mai fericit primar. Asta pentru că va avea trei deputați –  Alexandru Ștefan Băișanu și Sanda Maria Ardeleanu pentru Colegiul 1 Camera Deputaților, Ioan Bălan pe Colegiul 2 Burdujeni, iar senator de Suceava pe fostul președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Lungu speră ca cei patru să facă lobby și să îl ajute să termine centura ocolitoare a Sucevei, care a început înainte de cea a Iașului. Aceasta din urmă a fost inaugurată acum o lună, pe când cea a municipiului-reședintă de județ așteaptă bani pentru a putea fi finalizată.
Bani pentru Centrul Cultural ”Bucovina”
În urmă cu o lună a fost aprobat în Consiliul Local un împrumut de 4,6 milioane. Banii sunt necesari pentru terminarea Centrului Cultural ”Bucovina”. Acolo, pe cele trei etaje vor funcționa Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Noul imobil va deservi birouri, spaţii pentru expoziţii, magazin, bibliotecă, laboratoare, cabine, depozit pentru costume, spălătorie etc.
Primarul a anunțat că  va intenţiona să îi convingă mâine pe guvernații de la Finanțe de necesitatea acestui credit. Totodată, legislația impune ca gradul de îndatorare sa fie sub 30%, în acest moment fiind de 17,49%. Lucrările de amenajare a Centrului Cultural “Bucovina” au costat până acum aproximativ şapte milioane de lei, stadiul de realizare al lucrării fiind destul de înaintat. Structura de rezistenţă este finalizată, închiderile sunt realizate în proporţie de 80%, iar 60% din finisaje sunt făcute. După aprobarea creditului se dorește ca în septembrie 2013 Centrul Cultural ”Bucovina” să fie inaugurat, pentru că în secolul XXI este nevoie și de cultură, nu domnilor guvernanți?
IMM-urile din Suceava au obținut o întâlnire cu primarul. Știm că reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii au dorit să se întâlnească și cu cei care au candidat în acest județ, dar se pare că agenda acestora era prea încărcată. E bine că în al 12 ceas administrația locală s-a hotărât să se așeze la masă cu cei care aduc o bună parte din bani la bugetul Primăriei.
Biserica ”Nașterea Mântuitorului” terminată în 2014
După 2014,  regiunea Suceava-Botoșani-Neamț sau poate Regiunea de Nord Est va mai avea un locaș de cult. La anul, Primăria va aloca 10 miliarde de lei pentru ca Biserica ”Nașterea Mântuitorului” să fie finalizată. Biserica de pe Mărășești are 5000 de mp, iar lucrările au început la începutul anilor 90 și au costat peste 200 de miliarde de lei vechi până în acest moment.
Sâmbătă, la Primărie, vor fi omagiate cuplurile a căror longevitate  în căsnicie atinge pragul de 50 de ani. Până în acest moment au fost aniversate 807 cupluri. În zilele de 16, 17 și 18 decembrie Primăria va acorda în Centrul Sucevei la ora 15, pentru cei mici, 5000 de cadouri.
Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.