Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, în primele 6 luni ale anului 2014 s-au înregistrat deja 133 de accidente grave în care au fost implicați pietoni, 15 dintre ei decedând. Acest fapt ar putea conduce în statistica întocmită în 2015 la o nouă situare a județului pe locul I.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în Județul Suceava anul trecut și-au pierdut viața 87 de persoane, comparativ cu anul 2012, în care s-au constatat 73 de decese, reprezentând totodată anul în care s-au înregistrat cele mai puține victime ale accidentelor rutiere din ultimii nouă ani.

INS aduce la cunoștință și faptul că în perioada 2005-2013, cele mai multe persoane decedate s-au înregistrat în 2009. În acest an, 108 persoane au murit în accidentele rutiere din județul Suceava.

Pe locul doi se află Județul Constanța, cu 79 de morți, iar pe locul trei este Prahova, cu 78 de persoane decedate. Județul cu cele mai puține victime este Tulcea, unde au fost înregistrate 11 persoane decedate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.