La data de 5.09.2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu o cauză în care a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui inculpat, recidivist (condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor), pentru săvârșirea a cinci infractiuni de ultraj.

La data de 30.01.2021, în jurul orei 18:46, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lucrătorii de poliţie din cadrul unei secții de poliție rurală arondată de I.P.J. Suceava, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112  cu privire la faptul că  o persoană se deplasează pe DN 2 Cumpărătura cu un autoturism, având un mers sinuos.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție format din doi agenți de poliție, care a procedat la oprirea autoturismului în cauză.

Cu ocazia opririi în trafic, inculpatul – conducătorul autoturismului, a încercat să se mute pe bancheta din spate, motiv pentru care autoturismul, în care se mai aflau două persoane, una dintre acestea fiind minoră, a început să se deplaseze în sens opus, cu spatele, intrând în coliziune ușoară cu autospeciala de poliție. În momentul în care polițiștii i-au solicitat să coboare din mașină, inculpatul a început să se manifeste recalcitrant, adresând polițiștilor expresii jignitoare, astfel  că a fost scos din autoturism, încătușat și condus la sediul poliției pentru legitimare.

În drum spre sediul postului de poliție inculpatul a continuat să adreseze injurii și expresii jignitoare organelor de poliție, dar și amenințări cu acte de violență unuia dintre agenții de poliție.

La data de 27.02.2021, același inculpat s-a deplasat la un bar situat într-o localitate din mediul rural al județului Suceava, unde începând cu ora 20:00 a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice. Pe fondul stării de ebrietate, inculpatul a început să adreseze injurii și amenințări la adresa altor persoane aflate pe terasa barului, având și o altercație fizică cu una dintre acestea.

Ulterior, inculpatul a fost transportat de un bărbat cu autoturismul pe raza unui sat și l-a lăsat pe marginea drumului public, de unde inculpatul a apelat S.N.U.A.U. 112 și a solicitat deplasarea unui echipaj medical care să-i acorde îngrijiri medicale întrucât nu se simte bine.

La scurt timp, în jurul orei 21:45, la fața locului au ajuns patru lucrători de poliție, care l-au identificat pe inculpat pe marginea șanțului, întins pe sol, prezentând excoriații la nivelul feței și cu sânge pe mâini.

Deranjat de faptul că a solicitat asistență medicală și înainte ca echipajul medical să ajungă la el au sosit lucrătorii de poliție, inculpatul a început să adopte o atitudine agresivă față de aceștia, insultându-i, înjurându-i și amenințându-i cu acte de violență fizică, comportamentul recalcitrant al acestuia determinând imobilizarea sa prin încătușare și conducerea acestuia la sediul postului de poliție. Atât în autospeciala de poliție, cât și la sediu, inculpatul a proferat în mod repetat expresii triviale la adresa polițiștilor, dar și amenințări cu acte de violență.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sprijinul unor lucrători de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – Serviciul Investigații Criminale.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.