Duminică, 12 noiembrie 2023, la primele ore ale dimineții, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un bărbat în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

În urma controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit faptul că pe numele acestuia Judecătoria Rădăuți a emis, în data de 4 septembrie a.c., o sentință judecătorească având de executat măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de doi ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Bărbatul a fost predat colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Beniamin Beghean la doi ani de detenție într-un centru de detenție pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Decizia magistraților suceveni este definitivă.

La finele lunii septembrie a anului 2019, Beniamin Beghean conducea un Mercedes Benz pe un drum secundar din Vicovu de Jos. Tânărul fără permis a pierdut controlul asupra mașinii chiar în timp ce în fața sa erau doi localnici care se deplasau pe jos. Mașina scăpată de sub control a ajuns în șanț și i-a acroșat pe cei doi pietoni. Din păcate, o femeie în vârstă de 51 de ani a murit în urma acestui accident. Al doilea pieton, un bătrân de 88 de ani, a fost rănit ușor.

Minorul și-a înrăutățit cu mult situația juridică din cauză că a fugit de la locul accidentului. Găsit de polițiști în scurt timp, tânărul de 17 ani a fost reținut în arest, însă numai pentru 24 de ore

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.