Sâmbătă, 8 august, la orele 15.40, lucrătorii Secţiei de poliţie nr. 7 Mălini au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie despre faptul că tatăl ei a căzut în apa Moldovei și este negru la față.
S-a stabilit că, în jurul orelor 09.00, D.C., de 58 ani din mun. Suceava, a venit la casa părintească din sat/com. Cornu Luncii, împreună cu fiica sa și cu prietenul acesteia, unde au făcut un grătar. În jurul orei 13:30, bărbatul s-a dus cu fiica sa si cu prietenul acesteia la Râul Moldova cu intenția de a intra în apă să facă baie. Acesta a intrat de mai multe ori în apă, iar la un moment i s-a făcut rău și a căzut în apă, fiind scos imediat de fiica sa si de prietenul acesteia. A fost solicitată ambulanța iar la fața locului au intervenit două echipaje de ambulanță care au efectuat manevre de resuscitare însă fără niciun rezultat fapt pentru care s-a constatat decesul.
Bărbatul era cunoscut ca o persoană cu afecțiuni cardiace.
Cadavrul a fost transportat și depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, care va fi soluţionat procedural de către lucrătorii Postului de Cornu Luncii.
Lasa un raspuns