Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că, din cauza contestațiilor depuse, ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană nu vor fi împărțite.

Peste 7.600 de persoane vor beneficia de ajutoarele alimentare

„Din păcate nu avem o veste bună pentru cei care vor primi ajutoare de la Uniunea Europeană. Vestea nu este din partea Primăriei Suceava, noi lucrăm cu «materialul clientului». Astăzi am primit o adresă de la Ministerul Fondurilor Europene, de la unitatea de implementare a acestui program european, că lotul numărul 11 care trebuie să aducă produsele pentru județele Suceava și Botoșani a fost contestat. Licitația a fost contestată”, a declarat Ion Lungu.

Edilul Sucevei a precizat că este imposibil să facă o precizare referitor la data când vor ajunge aceste produse europene.

„Noi tragem nădejde că aceste contestații, ce sunt la nivelul Ministerului Fondurilor Europene să fie rezolvate cât mai repede, în așa fel încât să ajungă aceste produse de la Uniunea Europeană la Suceava”, a subliniat primarul.

Primăria Suceava a pregătit spațiul de depozitate, la „Orizont” în cartierul Burdujeni, la fel unde a fost și anul trecut. De asemena, sunt pregătite listele cu cele aproximativ 7.600 de persoane care vor beneficia de aceste produse. La fel ca și anul trecut, împărțirea ajutoarelor se va realiza pe zile de distribuție. Distribuirea pachetelor se va realiza cu sprijinul Poliției Locale.

„Din păcate nu știm data când se va întâmpla acest lucru. Ele vor veni, dar sunt într-o procedură de contestare și trebuie întâi clarificată, din punct de vedere legal, această licitație. Apoi vom fi înștiințați de Ministerul Fondurilor Europene când vor veni aceste produse la Suceava”, a conchis Lungu.

Un pachet cu alimente de la Uniunea Europeană conține câte trei kg făină albă de grâu, trei kg mălai, două kg zahăr, două kg orez, 1 kg fasole boabe, 0.8 kg paste făinoase, două conserve de pastă de tomate și o conservă de carne de vită. Fiecare beneficiar va primi câte două astfel de cutii.

Persoanele care beneficiază de această formă de sprijin din fondurile comunitare de intervenții sunt familiile și persoanele singure care au un venit minim garantat, familiile care beneficiază de alocație complementară, șomerii cu o indemnizație de până la 450 lei, pensionarii cu o pensie sub 450 lei, beneficiarii indemnizației sociale pentru pensionari al căror venit se află sub 450 lei, persoanele cu handicap grav și persoanele beneficiare ale prevederilor legilor speciale.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.