Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a primit de la patru afacerişti mită în valoare totală de aproape 2,4 milioane de lei.

Sucevenii Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă au fost trimiși în judecată deoarece au fost complici cu primarul Bacăului, prin intermediul firmelor lor primarul Bacăului primind mită.

Liviu Goian este patronul televiziunii 1TV Bacău, iar Liviu Vasile Cenuşă este patronul Ziarului de Bacău, aceștia fiind arestați preventiv în iulie.

Potrivit procurorilor, Liviu Goian l-ar fi ajutat pe primar să obțină, prin intermediul unor asociații sportive, în perioada 2008-2011, anumite sume de bani de la mai mulți oameni de afaceri,

La începutul anului 2008, Romeo Stavarache a cerut de la administratorul unor societăți comerciale să primească un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău aferentă fiecărui stâlp de iluminat public, valoarea fiind de 38 de euro/stâlp. Acesta a primit astfel, prin intermediul mai multor societăți, suma de 810.670 lei.

Un an mai târziu, primarul a cerut suma de 150 mii de lei unui alt om de afaceri, pentru ca societatea comercială administrată de acesta să i se atribuie un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare.

Romeo Stavarache a primit de la același om de afaceri, prin intermediul societăților comerciale și asociațiilor sportive,  o sumă totală în valoare de 1.259.789.03 de lei, în perioada aprilie 2008 – septembrie 2011.

În luna martie 2010, primarul a solicitat administratorului unei societăți comerciale încheierea unor contracte de publicitate, pentru ca primăria să execute ca la carte obligațiile din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău, încheiat cu această societate.

Astfel, au fost încheiate două contracte, în lunile martie 2010 și aprilie 2011, iar omul de afaceri a plătit sumele de 40 de mii de lei și 30 de mii de lei.

Potrivit procurorilor DNA, primarul împreună cu altă persoană, a solicitat unui alt om de afaceri suma de 100 de mii de lei, prin intermediul unei asociații sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.