Noua zonă de agrement pe care Primăria vrea să o amenajeze pe malul râului Suceava se află în faza de contractare. Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus votului în ședința de joi, 25 iulie, investiția în cuantum de 16,2 milioane de lei va fi făcută pe fonduri europene. Trebuie spus că unitatea administrativ teritorială va contribui cu aproximativ 3 milioane de lei.

Potrivit proiectului de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu, proiectul “Revitalizare spațiu public urban din Municipiul Suceava” a fost admis pentru obținerea finanțarii nerambursabile în cadrul Axei Prioritare 4 “Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de Investiții 4.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.

Trebuie precizat că obiectivul principal al proiectului este reconversia unui teren degradat din municipiul Suceava în vederea îmbunătățirii, revitalizării, reducerii poluării  aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului în mediul urban.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.