La Rădăuţi a avut loc , in acest weekend, o expozitie a lucrarilor executate de asistatii de la Asezamantul de copii ”Sf. Ierarh Leontie”. Expozitia a fost una cu caracter filantropic, exponatele fiind de vanzare, fondurile obtinute astfel urmand sa ia calea asezamantului respectiv.

Lucrările copiilor au fost expuse în Galeria de Artă Municipală cu sprijinul Clubului Lions Rădăuţi-Suceviţa iar rădăuţenii au răspuns invitaţie în număr mare. Deşi majoritar expoziţia a conţinut lucrări plastice realizate exemplar, de o frumuseţe cromatică deosebită, şi-au găsit locul în sala galeriei şi câteva desene ale copiilor mai mici ca şi mai multe păsări realizate în stilul japonez origami.
Lucrările au fost prezentate de profesorul de pictură al aşezământului de copii, sibianul Vasile Popescu, el însuşi un iubitor al aquarelei şi un recunoscut artist plastic. Am văzut multe tablouri excelente, ba chiar câteva extraordinare, aşa că n-a fost o surpriză pentru mine că mai mulţi autori au fost premiaţi de către diverşi sponsori spre satisfacţia evidentă a Părintelui Stareţ de la Mânăstirea Bogdana, Arhimandritul Iustin Dragomir. Aşezământul pentru copii este una din mândriile Părintelui, smerit mulţumitor Domnului că i-a menit să pună umărul la asemenea lucrare.
Expoziţia s-a numit Momentele Reînvierii iar lucrările au fost cu adevărat artistice, autorii preferând metafora şi libertatea de exprimare. Am consemnat pentru dumneavoastră doar câteva nume pe care cred că le vom mai auzi şi în viitor, legate de arta plastică bucovineană. Surorile Nicoleta şi Ana Onisimiuc, Larisa Dragomir, Laura Oroşanu, Andrei Baciu şi Iulian Lucaci sunt minunaţi iar talentul lor va înflori sub atenta supraveghere a profesorului lor.
Nu este singura sau ultima acţiune de sponsorizare a Oamenilor care compun Lions Club Rădăuţi, oameni care înţeleg să reflecte către cei în nevoie o parte a succesului lor. Deşi identitatea lor nu este secretă, menţionarea unuia în detrimentul celorlalţi ar fi inechitabilă şi neconformă adevărului deoarece, orice ar fi făcut fiecare dintre ei, Clubul a fost cel care a făcut sponsorizarea.
Cu speranţa că asemenea evenimente caritabile se vor mai întâmpla şi că ele vor găsi mereu sponsori sufletişti nu numai la Rădăuţi, mă înclin în faţa celor ce şi-au găsit timp să încurajeze nişte copii care n-au nicio vină că au ajuns unde sunt.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.