..aș fi scris sunt dependent de iubire, dar m-am temut că nimeni nu-mi va citi articolul. În consecință, m-am asigurat că voi fi share-uit, like-uit, aplaudat și bârfit.

Totul datorită unui simplu titlu! Mulțumesc rețelelor sociale că m-au învățat ce înseamnă valoare d’aia mare și profesorilor de la C.N. Mihai Eminescu că m-au învățat despre importanța unui titlu (tocmai în clasa a 9-a, lunea, de la ora 18:00, la opționalul „Introducere în redactarea unui text jurnalistic”, cu doamna Rotaru).

Pentru că mâine e Dragobetele, voi scrie despre cum se iubesc românii. Ai noștri se iubesc cu strigături. Pentru că sunt buni la pat și buni la suflet! Asta ca să moară occidentalul de invidie, că el e bun doar la economie. E econom și la pat, econom și la suflet (ca să continui în aceeași cheie semiotică). La el, totul se face organizat. Până și bătăile inimii le monitorizează. Noi nici măcar bătăile de cap nu le băgăm în seamă. Dar băgăm în seamă o femeie frumoasă sau un bărbat viguros. Ne fug ochii, dar ne fug și călcâiele. Occidentalului îi fug doar ochii și, drept să zic, nu știu exact dacă pot vorbi chiar despre o fugă, ci mai degrabă despre o nostalgie vizuală. Pentru că el știe adevărul: nu prea are ce-i oferi. Suflet nu prea are și nici cine știe ce erecții (decât după ce își ia pastilele împotriva depresiei). Compensează în schimb prin bani. De ăștia poate oferi. Dar nu poți face fericit un om doar cu cadouri.

Românii se iubesc încă tradițional. Cu foc! Sângele încă le mai fierbe, iar inima încă le mai bate. Mai avem povești de iubire, mai avem drame din iubire, mai avem copii făcuți din dragoste și sinucideri din dragoste. În general, atunci când vine vorba despre iubire, mai avem…

Românul încă vede în românca lui o femeie, nu doar o mașină de orgasme, în timp ce românca încă vede în românul ei un bărbat, nu doar un sponsor. Împreună mai pot construi familii, mai pot construi destine, mai pot îmbătrâni alături cunoscându-și fiecare rostul și menirea, având puterea de a se completa unul pe celălalt întocmai unui întreg, nu ca simpli parteneri de afaceri.

Iubitul românesc, încă nu e reglementat de directivele UE! E un produs autentic, tradițional, cu sare, piper, puțin în sânge. Te fierbe la foc mic! Mă înspăimântă gândul că Bruxelles-ul, în dorința sa de a controla totul, va emite acte legislative, politically corecte, cu privire la felul în care ne vom iubi partenerii. Însă până atunci, îmi voi iubi soția așa cum am prins din moși-strămoși. Nu știu dacă ar corespunde normelor UE, dar după zâmbetul de pe fața ei, zic că fac treabă destul de bună…

PS: Există și mulți români occidentalizați, dar nu despre ei vorbesc in articol.

PS2: Iubitul românesc nu are E-uri. Are doar A-uri!

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.