Suntem siguri că aveți deja o idee despre Sorin Poclitaru, dar vă asigurăm că poetul e imprevizibil, vă poate surprinde oricând, iată ceva mai mult decât un simplu pamflet.

Aşa îmi vine câteodat’,
Când simt că-mi crapă-n trei măseaua,
Să-mi bat copiii cu cureaua
De biet român discriminat!

Pe mine, toţi mă fac ţigan
Când ies în lume la plimbare,
Se uită-atent la buzunare
Şi la oglinda de Merţan.

Toţi fug, de parcă-aş fi ciumat,
Şi mă privesc cu-nverşunare,
Mi se oferă ori mâncare,
Ori vreun casetofon stricat.

În magazine-s urmărit
De paznici cu priviri de-acvilă,
Provoc ori greaţă, ori chiar milă
Şi toţi pretind că-s împuţit.

Se miră toţi văzând că eu
Vorbesc fluent cinci limbi străine
Şi, culmea, chiar cu mult mai bine
Ca ei ce le vorbesc cam greu…

Pe mine, ei nu mă trimit
În România mea natală
Cu bani, să am de cheltuială,
Că eu, tâmpitul, n-am cerşit…

Eu nu primesc nici ajutoare,
Nici nu-s rugat să emigrez,
Nu vor nici să mă integrez
În ţara mea neprimitoare…

Mă simt discriminat, vă jur,
De-ntregul „staff” european,
Îmi pare rău că nu-s ţigan,
Că nu cerşesc şi că nu fur.

Dar dacă ăsta-i scopul vost’:
Să ne băgaţi pe toţi în oală,
Învăţ, că nu e vreo scofală,
Şi fur şi eu, că nu-s mai prost!

Sorin PoclitaruSorin Poclitaru

Despre autor

Postari asemanatoare

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.