Când suntem tineri ni se pare că lumea e a noastră. La drept vorbind, dacă nu este, va fi, fără doar și poate.

Până pe la vârsta de 10-15 ani avem două opțiuni – fie suntem ca toți ceilalți, fie suntem diferiți de ei, în funcție de cum ne este mai confortabil. Însă odată ce ai trecut de 18-20 de ani începi să te gândești la locul tău în lume.

Fie că vorbim despre un job bun, despre familie, realizări de toate felurile, toate aceste țeluri ne fac să fim ceea ce suntem și, ca să fim sinceri, suntem destul de diferiți. În timp ce unii abia așteptă să fie părinți, alții vor să cutreiere lumea, iar alții își doresc o carieră de vis. Dacă ați ajuns la etapa la care vă dați seama că ați țintit prea sus, trebuie să o depășiți, pentru că înseamnă că nu ați țintit destul de sus. Candidatul la funcția celui mai puternic om din lume (aceea de președinte al Statelor Unite), Donald Trump a spus, la un moment dat, că dacă tot gândești, de ce să nu gândești în stil mare? De ce să nu dai tot ce ai pentru cel mai măreț vis din câte ai?

Varianta mea de răspuns este mentalitatea în care am fost educați. Să plecăm capul, chiar dacă nu suntem vinovați, să nu ripostăm atunci când suntem atacați mai ales la nivel verbal, să nu spunem nimic ce ar putea să deranjeze pe cineva important. Greșeala noastră, a tinerilor, este că nu ripostăm destul, și pentru cauza potrivită. Ne răzvrătim că ni s-a interzis fumatul în spații închise, dar acceptăm tacit legi care ne fac traiul din ce în ce mai greu. Ne plângem că avem salarii mici sau că școlile noastre nu sunt destul de bune, dar acceptăm să muncim la negru sau pe bani puțini fără să plătim un leu la bugetul statului și ne așteptăm să ni se facă, să ni se dea. Ori, dacă ajungem într-un final să găsim o slujbă, o acceptăm cu multe compromisuri din partea noastră, pentru că așa ni s-a spus de când eram mici – mulțumește-te cu puțin sau începe de jos. Problema este că cei mai mulți dintre cei care încep de jos, rămân acolo toată viața.

Generație după generație, românii au acceptat să fie batjocoriți, umiliți, ținuți la coadă, uitați prin colțuri de țară și de lume, și nu am învățat încă nimic. De ce să nu fim noi generația care să schimbe ceva în bine? O fi posibil să învățăm din greșelile trecutului, pentru ca noi, tinerii de azi să schimbăm ceva?

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.