În această vară, pe perioada vacanţei, poliţiştii vor desfăşura mai multe activităţi în vederea creşterii gradului de siguranţă a copiilor dar şi pentru responsabilizarea părinţilor cu privire la comportamentul şi atitudinea adoptată în legătură cu educaţia tinerilor. Împreună cu asociaţii nonguvernamentale dar şi unităţi şcolare, poliţiştii de prevenire vor organiza sub deviza ,,Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă” mai multe tabere de vară şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari urmând a fi peste 300 de copii din mediul rural şi urban.

Având în vedere faptul că pe perioada vacanţei de vară este mai dificil să se organizeze întâlniri şi activităţi cu elevii în mediul şcolar, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava desfăşoară împreună cu Romania Children Humanitarian Foundation şi alte organizaţii şi unităţi de învăţământ mai multe activităţi interactive pentru tineri, acţiunile având şi o pronunţată componentă preventivă. Activităţile vizează informarea tinerilor asupra riscurilor adoptării unor comportamente de tip delictual.O prima tabără pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani a fost organizată în perioada 26 iunie – 30 iunie 2015 în comuna Vama. Beneficiarii taberei de vară ,,Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă” au fost 25 de copii din comunele Ciocăneşti şi Vama care au obţinut rezultate bune la învăţătură în anul şcolar precedent şi nu au acumulat absenţe de la cursuri. În cadrul taberei de vară au fost organizate zilnic ateliere şi workshopuri cu tematică preventivă cu participarea poliţiştilor. Au fost înmâmnate flyere şi afişe preventive şi au fost proiectate filme educative pe linia prevenirii dispariţiilor de minori, pornografiei infantile pe internet dar şi pe linie de siguranţă rutieră.
În data de 29 iunie a fost organizat şi un workshop de promovare a stilului de viaţă sănătos şi de educaţie sanitară. Activităţile au urmărit respectarea de către tineri a unor norme minime de igienă, fiind tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul unor boli periculoase precum tuberculoza. Atelierul a fost condus de dl. Brian Douglas, coordonatorul mai multor activităţi de prevenire şi combatere a tuberculozei dar şi a adicţiilor de tutun, alcool şi drog.
În data de 30 iunie poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat trei ateliere tematice pe linia siguranţei pe internet, siguranţei rutiere şi prevenirii victimizării minorilor şi abordării situaţiilor conflictuale şi de risc. Tinerii au fost implicaţi în jocuri de rol, în învăţare activă prin joc, fiind puse în scenă diverse situaţii cu participarea principalilor elemente specifice laturii judiciare : victimă, autor, martor, poliţist, avocat , procuror, judecător, etc.
Activităţile interactive au prezentat un interes deosebit pentru tineri şi au făcut ca informaţiile cu caracter prevetiv orientate către grupul ţintă să fie mult mai uşor diseminate.

Poliţiştii urează tuturor tinerilor ,,Vacanţă în Siguranţă!”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.