Vernisajul expoziției lui Radu Bercea desfășurat miercuri, 2 iulie, la Casa de Cultură Platon Pardău din Vatra Dornei, mi-a reamintit exact acest episod marginalizat al culturii muzicale mondiale și nu pentru că erau acolo tablouri, ci pentru că, măcar o dată, expoziția a conținut oameni. Între creațiile de pe pereți și participanții la vernisaj s-au stabilit relații foarte volatile, dacă vreți o muzică a sufletelor, culorile din tablouri mutându-se cumva în ochii și pe obrajii privitorilor.

Am fost la multe vernisaje, dar este pentru prima dată când am simțit cu adevărat că evenimentul respectiv este o sărbătoare. Nu sunt în stare să identific motivul, numărul de variabile fiind mult prea mare, dar sunt convins că mă voi duce la Vatra Dornei de fiecare dată când evenimentele lor și timpul meu liber îmi vor permite asta, pentru că prima impresie a fost foarte bună.

Să ne întoarcem însă la motivul care mi-a inspirat acest titlu pretențios. Tablourile lui Radu Bercea, indiferent de maniera aleasă de plastician sunt exerciții de simplitate, doctorate în modestie, prin care artistul nu face altceva decât să scoată în evidență sacralitatea Creației. Mai noua tendință a neobositului plastician humorean de a crea explozii de culoare pornite din negrul absolut duce creația în sine spre originile tuturor lucrurilor, iar temele absolute abordate necesită de multe ori un titlu revelator.

La vernisaj, Radu Bercea a venit însoțit de unul din foarte mulții săi prieteni, scriitorul și poetul Gheorghe Solcanu, care a oferit publicului o demonstrație de retorică compensatorie pentru tăcerea plasticianului. Am apreciat cu deosebire faptul că doamna profesoară Victoria Ostaficiuc a făcut o prezentare avizată a lucrărilor expuse, menținându-și sub control discursul pentru a nu lungi timpul vernisajului, iar doamna directoare a Casei de Cultură, Violeta Codorean, a știut să mențină asistența interesată pe toată durata evenimentului.

Nu pot să închei acest prim articol despre lumea de la gara din Vatra Dornei fără să menționez o minune ce s-a întâmplat acolo. Pe durata vernisajului, un domn a tot făcut poze și nu mare mi-a fost mirarea când domnul respectiv a venit la sfârșitul evenimentului și ne-a dăruit fotografii făcute cu numai câteva minute mai devreme. Am aflat mai târziu că se numește Dumitru Chiriluș, căruia îi mulțumesc cu această ocazie că m-a uimit.

136 135 133 132 131 130 129 128

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.