În anul 2007 IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după ce, la 30 iulie 2007, Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice. PF Daniel, cel de-al șaselea Patriarh al BOR...
În seria de elevi 2015-2017 au fost admişi 105 bărbaţi şi 20 de femei, din care un bărbat şi o femeie pe locurile altor minorităţi. Cele trei locuri alocate etniei rome pentru care nu au existat candidaţi s-au ocupat în ordinea descrescătoare a punctajului de admitere, de către candidaţii care au susţinut concursul în cadrul instituţiei noastre. Sâmbătă, 12 septembrie, candidații au susținut testul grilă de verificare a cunoştinţelor, care a constat în 90 de întrebări, din care 60 la limba română şi 30 la limba străină (engleză sau franceză).
Sâmbătă, 12 septembrie, un echipaj de jandarmerie a observat o femeie care s-a apropiat în fugă de un grup de mai multe persoane aflat pe strada Republicii din municipiul Vatra Dornei, strigând la acestea să îi restituie telefonul furat. Jandarmii au intervenit pentru detensionarea situației, constatând că femeia în cauză este în vârstă de 20 de ani și că are domiciliul în Vatra Dornei. Aceasta a relatat jandarmilor că, în timp ce se afla într-un club din localitate, o persoană i-a sustras din geantă suma de 328 lei și un telefon mobil în valoare de aproximativ 800 lei.
322 de candidați au promovat probele eliminatorii, reprezentând un procent de 70% din numărul total al candidaţilor înscrişi în concurs. Proba de verificare a cunoştinţelor are loc sâmbătă, 12 septembrie.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.