SUCEVENII SĂ FIE ÎNȚELEGĂTORI

Vremea a dat de furcă, în această perioadă, drumarilor firmei nemțești, însă nu doar lor, ci și celor din administrația locală, precum și locuitorilor urbei sucevene.

Anchetă Siminicea 1: Piromanul din Grigorești

România anilor 2013. Undeva, în județul Suceava, unde localnicii nu își permit altceva decât o bătrână Dacia 1300. Din nefericire, aici legile par a fi valabile doar pentru unii oameni. Ceilalți, intoxicați cu aburii alcoolului, aplică doar legea junglei. Ca din senin, mai mulți oameni au fost amenințați, o mașină a fost incendiată, iar frica îi face pe martori să evite subiectul.

Suceava și Vatra Dornei riscă să rămână „reci”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că există o problemă reală la nivelul a două municipii din județ vis-a-vis de alimentarea cu agent termic. Administrația județeană se implică în rezolvarea acestei probleme prin discuții cu anumite societăți care și-ar putea permite să dea o mână de ajutor.

Suceava riscă să rămână fără agent termic

Conform directorului Termica SA, Ovidiu Dumitrescu, cantitatea de cărbune care există în acest moment în stocul societății de termoficare, ajunge doar pentru 4 zile.

(VIDEO)Insuccese şi realizări la Primăria Suceava

Anul 2013 va avea un buget mai mic, investiţii mai mari, pericol de frig în apartamente şi gunoaie pe străzi. Probabil că nu este cea mai coerentă frază pe care aţi citit-o vreodată, însă conţinutul ştirii de mai jos vă va ajuta să o înţelegeţi.