Ioan Balan: „Am votat pentru o Românie prosperă”

Ioan Balan, cel care deschide lista PNL Suceava pentru Camera Deputaților, a votat în această dimineață, în jurul orei 10:00., la secția 8 de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Cum bate inima țăranului român în prag de alegeri

În orice sat de pe cuprinsul județului Suceava se discuta ba mai calm, ba mai aprig despre alegeri. Fie la crâșmă, fie în bătătură, la biserică sau poartă, țăranul nostru, talpa țării cum ar veni, e pregătit să...

PNL Suceava și-a lansat candidații pentru alegerile parlamentare

Partidul Național Liberal Suceava și-a lansat candidații pentru Senat și Camera Deputaților, vineri, 18 noiembrie 2016, în prezența președintelui Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, șefului de campanie, primarul Aradului, Ghiță Falcă, a candidaților pentru Camera Deputaţilor şi Senat, a primarilor şi aleşilor locali din judeţ, dar și a membrilor şi simpatizanţilor partidului.

PNL Suceava a finalizat listele cu candidați pentru Parlamentul României

Președintele organizației județene a PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că listele aprobate de forurile partidului cu propunerile candidaților pentru Camera Deputaților și Senat au fost trimise miercuri, 12 octombrie 2016, la București.

Ioan Balan: „Sub guvernarea PSD, Bucovina a ajuns cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană”

Deputatul de Suceava Ioan Balan, vicepreședintele PNL pentru regiunea Nord Est, a declarat că a primit cu stupoare declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care spunea „cu total dispreţ faţă de români, dar împăunat de mândrie, că l-a însărcinat pe Victor Ponta să se ocupe de banii românilor, adică să redacteze partea de finanţe publice din programul de guvernare al PSD”.

Ioan Balan: „Sub PSD, Bucovina a ajuns cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană”

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, taxează dur declaraţiile liderilor PSD, care atacă zi de zi performanţele Guvernului Cioloş, spunând că actualul guvern este Guvernul PNL, deşi, în realitate, PSD continuă să deţină puterea reală, efectivă, atât în administraţia centrală, în structurile deconcentrate, cât şi în administraţia locală.

Ioan Balan: „Tarom este emblema dispreţului faţă de români”

Deputatul de Suceava, Ioan Balan, speră că noul ministru al Transporturilor, Petru Sorin Buşe, să analizeze cu maximă seriozitate managementul defectuos de la Compania Tarom şi să stopeze dispreţul pe care compania îl manifestă faţă de români.