Accident de muncă, cercetat de polițiști

În data de 24 aprilie, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un bărbat din localitate, lucrător la o societate comercială, cu privire la faptul că un coleg de muncă, în vârstă de 31 ani, cu funcția de manipulant, a suferit un accident de muncă la data de 23 aprilie şi în prezent este internat la Spitalul Judeţean Suceava.

De pe motocicletă, în comă de gradul IV

În data de 24 aprilie, Postul de Poliție Siminicea a fost sesizat de un bărbat din localitate, despre faptul că în dimineața aceleiași zile, l-a găsit pe fiul său de 29 de ani, în stare de comă, în pădurea situată pe raza comunei Siminicea, în locul numit „La Scobinți”.

10 ambulanțe noi pentru Suceava

Județele Suceava, Iaşi, Bacău, Botoşani, Vaslui şi Neamţ, au fost dotate cu 50 de autospeciale şi ambulanţe de intervenţie în caz de urgenţă în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. Programul a fost prezentat astăzi ca un succes, cu atât mai mult cu cât județul Suceava a obținut 10 ambulanțe din totalul de 50.