Demersuri pentru ca sediul APM să fie transformat în grădiniţă

Miercuri, 17 decembrie, s-a desfăşurat ultima ședință ordinară a Consiliului Local Suceava pe acest an. Cel mai discutat punct a fost înființarea unei grădinițe cu program prelungit în actualul sediu al Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava.

Grădinița din laboratoare

O parte dintre consilierii locali ai municipiului reședință de județ sunt extrem de vehemenți în ultimele luni de zile în privința transformării unei instituții publice într-o grădiniță. Asta după ce partidul al căror membri sunt aceiași consilieri locali care au transformat sediul unei grădinițe într-un frumos sediu de partid.

Protecția Mediului

Un lanț de declarații uluitoare ale șefului Agenției Locale de Protecție a Mediului Suceava, Vasile Oșean, la ședința Colegiului Prefectural ridică o serie de întrebări legate de utilitatea unei structuri plătite din bani publici, pentru a da neputincios din umeri.

Ziua Mondială a Mediului

În fiecare an, la data de 5 iunie se celebrează Ziua Mondială a Mediului, zi instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi care reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite.