Sâmbătă, 30 august, la ora 04.25, agenţii Postului de poliție Cacica au oprit pentru control pe DC Runcu, pe raza comunei, autoturismul condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Arbore.
Pe 9 mai, la ora 02.15, agenţii Postului de poliție Crucea au fost sesizaţi despre faptul că în locul numit “Izvorul Rău”, de pe raza comunei Crucea, s-au auzit focuri de armă.
Marți,18 februarie, la ora 13.00, polițiștii din cadrul Postului de poliție Preutești, au desfășurat o acţiune pe linia prevenirii braconajului cinegetic.
Miercuri, 22 ianuarie, la ora 15.15, Postului de poliţie Grăniceşti a fost sesizat de paznicul de vânătoare şi pescuit din cadrul A.J.V.P.S. Suceava, cu privire la faptul că, pe malul drept al râului Suceava, în apropierea localităţii Gura Solcii, Vichentie T., de 54 deani, din comuna Grăniceşti, pescuieşte cu două undiţe, la care sunt ataşate ecrane cu plase monofilament.
Poliţiştii au identificat în flagrant în timpul activităţilor de patrulare două persoane care braconau în Râul Râşca folosind ca modalitate de prindere a peştelui curentul electric provenit de la acumulatorul unui tractor. Cei doi s-au ales cu dosar penal urmând a fi cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunii de pescuit electric.
La data de 31 mai, în timp ce executa serviciul de patrulare intercomunală pe raza comunei Râșca, un echipaj de poliție a oprit în trafic autoutilitara condusă de un bărbat de 41 de ani, din localitate.
Un grup de braconieri a fost prins pe parcursul zilei de sâmbătă de poliţişti în flagrant pe raza localității Prelipca, orașul Salcea.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.