Lucrările pentru apă şi canal, în întârziere

Marţi, 01 iulie, în cadrul comandamentului ce a avut loc la Primăria municipiului Suceava, primarul Ion Lungu a prezentat situaţia cu privire la stagiul în care se află străzile în reparaţie din oraş. Edilul şef şi-a exprimat convingerea că lucrurile vor evolua mult mai bine de acum încolo, în condiţiile în care cei de la Pfeiffer şi-au primit banii.

Cal căzut într-un canal

Duminică, 22 iunie, la ora 8:23, o persoană a anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, prin numărul unic de urgenţă 112, că un calul a căzut într-un canal.

Trei minori prinși după ce au furat capace de canal

Luni, în jurul orei 11.30, poliţiştii Secţiei 12 Poliţie Rurală Preuteşti au fost sesizaţi despre faptul că în noaptea de 26 spre 27 aprilie, persoane necunoscute au sustras mai multe capace de canal de pe raza comunei Preuteşti.

Bulevardul principal intră în reparații

Firmele care s-au ocupat de asfaltarea bulevardului principal al Sucevei vor trebui să intervină gratuit, pentru a remedia anumite defecţiuni constatate recent de Primăria Suceava.