Alcoolul și viteza – o combinație nereușită

O altă demonstrație că alcoolul și viteza nu fac casă bună. Un tânăr de 19 ani din comuna Comănești a suferit miercuri, 2 septembrie, un accident în timp ce conducea un motoscuter neînmatriculat pe raza localității Cacica.

O nouă întâlnire PNL la Suceava

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a găzduit o nouă întâlnire a liderilor Partidului Național Liberal. Discursurile motivaționale au ridicat susținătorii în picioare.

Au dat o spargere la o locuinţă în construcţie

Joi, 2 aprilie, un tânăr de 23 ani, din municipiul C-lung Moldovenesc, a sesizat poliția prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că în noaptea precedentă, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa aflată în construcție, de unde i-au sustras mai multe bunuri.

Furt cu chei potrivite

La data de 15 iulie, ora 14.18, Postul de poliție comunal Satu Mare, a fost sesizat prin 112 despre faptul că persoane necunoscute au sustras bunuri din casa nelocuită ce aparține unui bărbat de 29 ani, din localitate, plecat la muncă în străinătate.

Casă prădată la Șcheia

Casa din Şcheia a unui tânăr plecat în străinătate a fost călcată de hoţi marţi, 25 martie.

Nu-ți scăpa casa din ochi!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a înregistrat în primul semestru al anului 2013 un număr de 614 furturi din locuinţă. Dintre acestea, circa 25% (un număr de 148) s-au datorat neasigurării uşilor. O altă parte din furturi se datorează măsurilor precare de asigurare sau superficialităţii, precum depozitarea cheii sub preşul uşii, în ghivecele de flori, pe tocul uşii, etc.

Aprinzi o ţigară, “aprinzi” un incendiu

Pompierii de la Garda Vicovu de Sus au intervenit cu două autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria unui bărbat din satul Laura, oraşul Vicovu de Sus.

Asigurarea locuinţei, demonstrată cu PAD

Proprietarii pot demonstra că şi-au asigurat casa nu doar cu poliţa de asigurare obligatorie a locuinţelor. Potrivit unei legi, publicate miercuri în Monitorul Oficial, proprietarii vor putea să facă dovada asigurării locuinţelor cu încă un document.

Rezultatele campaniei C.A.S.A.

Salvați Copiii filiala Suceava, în parteneriat cu Shopping City Suceava, a derulat în perioada 1 – 3 mai, campania de strângere de fonduri pentru proiectul C.A.S.A. (Construim, Asistăm Social, Acționăm).